COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler]. (Sursa: DN )
COPULÁ vb. refl. a se împreuna, a se cupla. (< fr. copuler) (Sursa: MDN )
copulá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. copuleáză (Sursa: Ortografic )
| copula verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) copula | copulare | copulat | copulând | singular | plural |
| copulează | copulați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | copulez | (să) copulez | copulam | copulai | copulasem |
| a II-a (tu) | copulezi | (să) copulezi | copulai | copulași | copulaseși |
| a III-a (el, ea) | copulează | (să) copuleze | copula | copulă | copulase |
| plural | I (noi) | copulăm | (să) copulăm | copulam | copularăm | copulaserăm, copulasem* |
| a II-a (voi) | copulați | (să) copulați | copulați | copularăți | copulaserăți, copulaseți* |
| a III-a (ei, ele) | copulează | (să) copuleze | copulau | copulară | copulaseră |
* Formă nerecomandată
| copulare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | copulare | copularea |
| plural | copulări | copulările |
| genitiv-dativ | singular | copulări | copulării |
| plural | copulări | copulărilor |
| vocativ | singular | copulare, copulareo |
| plural | copulărilor |
