COPULÁ vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

COPULÁ vb. refl. a se împreuna, a se cupla. (< fr. copuler) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

copulá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. copuleáză (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

CÓPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

CÓPULĂ ~e f. 1) lingv. Cuvânt de legătură. 2) log. Cuvânt care face legătura dintre subiect și predicat. /<fr. copule, lat. copula (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

CÓPULĂ s.f. Cuvânt de legătură; verb copulativ. ♦ (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. [Cf. fr. copule, lat. copula – legătură]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

CÓPULĂ s. f. 1. verb copulativ. 2. (log.) cuvânt care face legătura între subiect și predicat. (< fr. copule, lat. copula) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

CÓPULĂ s. (GRAM.) verb copulativ. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

cópulă s. f., g.-d. art. cópulei; pl. cópule (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

cópulă f., pl. e (lat. cópula, din co-áp-ula, d. co-aptus, unit. V. cuplet, adept). Gram. Cuvînt care leagă atributu de subĭect: verbu a fi exprimat orĭ-cum, e copula orĭ-căreĭ propozițiunĭ. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard