COPLEȘITÓR, -OÁRE, copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor. (Sursa: DEX '98 )
COPLEȘITÓR adj. 1. v. apăsător. 2. covârșitor, sfâșietor. (O impresie ~oare.) 3. v. pătrunzător. 4. v. covârșitor, (fig.) strivitor. (Sursa: Sinonime )
copleșitór adj. m. (sil. -ple-), pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre (Sursa: Ortografic )
COPLEȘITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care copleșește; în stare să copleșească; covârșitor. /a copleși + suf. ~tor (Sursa: NODEX )
| copleșitor adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | copleșitor | copleșitorul | copleșitoare | copleșitoarea |
| plural | copleșitori | copleșitorii | copleșitoare | copleșitoarele |
| genitiv-dativ | singular | copleșitor | copleșitorului | copleșitoare | copleșitoarei |
| plural | copleșitori | copleșitorilor | copleșitoare | copleșitoarelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
