COPLEȘÍRE,copleșiri, s. f. Faptul de a copleși; năpădire, împovărare. – V. copleși. (Sursa: DEX '98 )
copleșíre s. f. (sil. -ple-), g.-d. art. copleșírii; pl. copleșíri (Sursa: Ortografic )
COPLEȘÍ,copleșesc, vb. IV Tranz. (Despre abstracte) a cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate parțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. (Sursa: DEX '98 )
A COPLEȘÍ ~ésctranz. 1) (despre stări sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a năvăli. 2) (despre ființe) A înconjura în număr mare. 3) (persoane) A emoționa puternic. /<lat. complexire (Sursa: NODEX )
copleșí (copleșésc, – ít), vb. – 1. A împovăra, a covîrși, a năpădi. – 2. A apăsa, a oprima, a sufoca. Creație expresivă, care pare a se baza pe aceeași rădăcină imitativă ca pleoști „a zdrobi”; pentru valoarea expresivă a lui co-, cf. cofleși, comînji, cotropi. S-a propus ca etimon un lat. *complexare sau *complexire (Tiktin; Candrea-Dens., 391; REW 2102), care nu pare posibil, cf. Graur, BL, V, 94 și Rosetti, I, 160. Cuvînt obscur, după Philippide, II, 708, sau poate legat de alb. kaplis „a bruma”, după Cihac, II, 716 și Scriban. – Der. copleșeală, s. f. (apărare); copleșitor, adj. (apăsător). (Sursa: DER )
copleșí vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. copleșeáscă (Sursa: Ortografic )
copleșésc v. tr. (d. o-pleșesc orĭ var. din cofleșesc? Cp. și cu alb. Gheg kaplis, dobor). Întrec, dobor, răpun, covîrșesc, înving pin [!] număr, volum orĭ greutate: la Valea Albă Moldoveniĭ n´aŭ fost învinșĭ, ci copleșițĭ de mulțimea Turcilor. (Sursa: Scriban )