Dex.Ro Mobile
COPLEȘÍRE, copleșiri, s. f. Faptul de a copleși; năpădire, împovărare. – V. copleși. (Sursa: DEX '98 )

copleșíre s. f. (sil. -ple-), g.-d. art. copleșírii; pl. copleșíri (Sursa: Ortografic )

COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV Tranz. (Despre abstracte) a cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate parțile; a cuprinde. – Probabil din lat. complexire. (Sursa: DEX '98 )

A COPLEȘÍ ~ésc tranz. 1) (despre stări sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a năvăli. 2) (despre ființe) A înconjura în număr mare. 3) (persoane) A emoționa puternic. /<lat. complexire (Sursa: NODEX )

COPLEȘÍ vb. 1. a(-l) covârși, a(-l) cuprinde, a(-l) împovăra, a(-l) năpădi, a(-l) răzbi, (pop.) a(-l) prididi, (înv.) a(-l) supune, (fig.) a(-l) apăsa, a(-l) doborî, a(-l) răpune. (L-au ~ necazurile, grijile.) 2. a(-l) covârși, a(-l) împresura, a(-l) năpădi, a(-l) prinde. (Îl ~ gândurile.) 3. v. răzbi. 4. a(-l) cuprinde, a(-l) răzbi, (înv.) a(-l) răzbate. (Îl ~ setea.) 5. v. năpădi. (Sursa: Sinonime )

copleșí (copleșésc, – ít), vb. – 1. A împovăra, a covîrși, a năpădi. – 2. A apăsa, a oprima, a sufoca. Creație expresivă, care pare a se baza pe aceeași rădăcină imitativă ca pleoști „a zdrobi”; pentru valoarea expresivă a lui co-, cf. cofleși, comînji, cotropi. S-a propus ca etimon un lat. *complexare sau *complexire (Tiktin; Candrea-Dens., 391; REW 2102), care nu pare posibil, cf. Graur, BL, V, 94 și Rosetti, I, 160. Cuvînt obscur, după Philippide, II, 708, sau poate legat de alb. kaplis „a bruma”, după Cihac, II, 716 și Scriban. – Der. copleșeală, s. f. (apărare); copleșitor, adj. (apăsător). (Sursa: DER )

copleșí vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. copleșésc, imperf. 3 sg. copleșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. copleșeáscă (Sursa: Ortografic )

copleșésc v. tr. (d. o-pleșesc orĭ var. din cofleșesc? Cp. și cu alb. Gheg kaplis, dobor). Întrec, dobor, răpun, covîrșesc, înving pin [!] număr, volum orĭ greutate: la Valea Albă Moldoveniĭ n´aŭ fost învinșĭ, ci copleșițĭ de mulțimea Turcilor. (Sursa: Scriban )

Declinări/Conjugări
copleși   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) copleși copleșire copleșit copleșind singular plural
copleșește copleșiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) copleșesc (să) copleșesc copleșeam copleșii copleșisem
a II-a (tu) copleșești (să) copleșești copleșeai copleșiși copleșiseși
a III-a (el, ea) copleșește (să) copleșească copleșea copleși copleșise
plural I (noi) copleșim (să) copleșim copleșeam copleșirăm copleșiserăm, copleșisem*
a II-a (voi) copleșiți (să) copleșiți copleșeați copleșirăți copleșiserăți, copleșiseți*
a III-a (ei, ele) copleșesc (să) copleșească copleșeau copleși copleșiseră
* Formă nerecomandată

copleșire   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular copleșire copleșirea
plural copleșiri copleșirile
genitiv-dativ singular copleșiri copleșirii
plural copleșiri copleșirilor
vocativ singular copleșire, copleșireo
plural copleșirilor