CÓPIE,copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie despre care un organ de stat competent atestă că este conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia. (Sursa: DEX '98 )
CÓPIE ~if. 1) Reproducere exactă a ceea ce este făcut într-un singur exemplar. ◊ ~ legalizată copie pe care un organ de stat o atestă ca fiind conformă cu originalul. 2) depr. Imitație lipsită de originalitate și de valoare. 3) Înscris care reproduce întocmai un alt înscris, constatator al unui act juridic. [Art. copia; G.-D. copiei; Sil. -pi-e] /<fr. copie, lat. copia (Sursa: NODEX )
CÓPIEs.f.1. Reproducere exactă a unei opere de artă, a unui text etc. 2. (Peior.) Imitație servilă, lipsită de valoare. [Gen. -iei. / < lat.med. copia, cf. rus. kopija, fr. copie, germ. Kopie]. (Sursa: DN )
CÓPIEs. f. 1. reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă etc.; (peior.) înscris care reproduce întocmai un alt înscris ce constată un act juridic. 3. ~ standard = film care conține pe aceeași peliculă imaginea cât și coloana sonoră, pentru proiecție. (< fr. copie, lat. copia) (Sursa: MDN )
CÓPIE s. 1. reproducere, transcriere, (rar) transcripție, (înv.) izvod, prescriptură. (Are o ~ fidelă a documentului.)2. duplicat. (A obținut o ~ a diplomei.)3.copie fotografică v. fotocopie. 4. v. replică. 5. v. imitație. (Sursa: Sinonime )
cópie2,cópii, s.f. (înv.) 1. cuțit cu două tăișuri folosit în biserică la tăiatul prescurii. (Sursa: DAR )
cópie (cópii), s. f. – Cuțit cu dublu tăiș, folosit la slujba religioasă. Sl. kopije (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 302; Cihac, II, 72), din gr. ϰοπίς. (Sursa: DER )
copíe (-íi), s. f. – 1. Abundență, belșug. – 2. Duplicat. Lat. copia (sec. XVIII), intrat și prin filiera rus. kopija (Cihac, II, 72; Sanzewitsch 201), cf. copie. Sensul 1 este vechi, propriu latinismului transilvănean. – Der. copia, vb. din fr. copier; copiator, adj. (care copiază); copier, s. n. (registru de copii), din germ. Kopier(buch); copist, s. m., din fr. copiste; copios, adj., din lat. copiosus (sec. XIX). (Sursa: DER )
cópie s. f. (sil. -pi-e), art. cópia (sil. -pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (sil. -pi-i-) (Sursa: Ortografic )
1) cópie f. (vsl. kopiĭe, suliță, din răd. luĭ kopati, a tăĭa, a săpa. V. copcă 2, scopesc). Un fel de cuțit cu doŭă tăișurĭ cu care preutu [!] scoate agnețu din prescură și care simbolizează sulița cu care a fost împuns Hristos. (Sursa: Scriban )
2) cópie f. (lat. cópia, abundanță [!], d. co-, împreună, și ops, opis, bogăție; fr. copie; rus. kópiĭa (V. opulent). Reproducerea uneĭ scrierĭ, uneĭ lucrărĭ de artă ș. a. Imitațiune: copia seamănă cu originalu. Manuscript saŭ tipăritură după care lucrează culegătoru tipograf. Copie după (fals de pe) natură, descrierea saŭ pictarea ființelor saŭ lucrurilor din natură. V. suret. (Sursa: Scriban )
