CÓPCĂ1,copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcție. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul unei alte piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) cópcie s. f.] – Din bg. kopce. (Sursa: DEX '98 )
COPCĂ2,copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka. (Sursa: DEX '98 )
CÓPCĂ s. 1. (reg.) sponcă. (~ la o haină.)2.(MED.) agrafă. (Buzele unei plăgi strânse cu ~i.) (Sursa: Sinonime )
cópcă (-ci), s. f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire). (Sursa: DER )
cópcă (-ci), s. f. – 1. Gaură, spărtură; în special gaura făcută natural sau artificial în stratul de gheață care acoperă apele iarna. – 2. Salt, săritură. – Var. coftă, s. f. (gaură, scobitură). Bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; DAR), din sl. kopati „a goli,” cf. copaie. Al doilea sens este mai puțin clar, totuși cf. rut. kopnuty „a da cu copita”, poate trebuie plecat de la imaginea armăsarului care pare să sape cu copita pămîntul. – De la var. provine fără îndoială coptori (var. coftori, coptora, coptoroși), vb. (a săpa, a excava, a adînci), care pare a se fi încrucișat cu copt, coptură (DAR; după Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteză neverosimilă). (Sursa: DER )
cópcă (săritură) s. f., g.-d. art. cópcei; pl. cópce (Sursa: Ortografic )
cópcă (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. cópcii; pl. copci (Sursa: Ortografic )
2) cópcă f., pl. ĭ și (est) e (rus. kópka, săpătură, d. kopátĭ, a săpa. V. copaĭe, căpălesc, ocop). Gaură făcută în gheața rîuluĭ saŭ a laculuĭ. Fig. A te duce pe copcă, a te perde [!] fără speranță. Adîncătură [!], bulboană într´un rîŭ (Rar). Săpătură făcută ca o treaptă într´un mal ca să te poțĭ urca. Nord. (din aceĭașĭ răd., adică „a săpa, a izbi”, ca calu´n galop, rudă cu vsl. kopyto, copită). Săritură de galop: ĭa-o la copce (Săgh. 50), lupu sărind în copce marĭ (VR. 1925, 7, 34), lupanu o luă la deal în copce (Sadov. VR. 1930, 9-10, 196). (Sursa: Scriban )
1) cópcă f., pl. ĭ (turc. kopčá, de unde și sîrb. kopča, bg. kopče, alb. kopšă, ngr. kóptsa, ung. kapocs, kapcs. Sing. rom. e tras din pl. copcĭ după șapcă, șăpcĭ). Vest. Sponcă. Încuĭetoare de carte groasă, de cingătoare ș. a. (Sursa: Scriban )
CÓPCĂ1 ~cif. Piesă de metal constând din două elemente (un cârlig și un inel) care servește pentru a încheia o haină. [G.-D. copcii] /<bulg. kopța (Sursa: NODEX )
CÓPCĂ2 ~cif. 1) Gaură pe suprafața înghețată a unei ape, făcută pentru a prinde pește sau pentru a lua apă. ◊ A se duce pe ~ a) a dispărea fără urmă; a se duce fără întoarcere; b) a o păți. 2) Scobitură mică făcută într-un mal, servind drept treaptă pentru urcuș. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka (Sursa: NODEX )
CÓPCĂ3 ~cif. rar Salt făcut de un animal în timpul fugii. /<bulg. kopka (Sursa: NODEX )
