CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

CONVORBÍRE ~i f. Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală; discuție; conversație; dialog. ~ aprinsă. ◊ ~ telefonică comunicație bilaterală prin telefon. [Art. convorbirea; G.-D. convorbirii; Sil. -bi-re] /v. a convorbi (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

CONVORBÍRE s.f. Acțiunea de a convorbi; discuție, conversație. ◊ Convorbire telefonică = discuție realizată prin intermediul telefonului. [< convorbi]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

CONVORBÍRE s. f. discuție, conversație. ♦ ~ telefonică = discuție prin telefon. (< convorbi) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

CONVORBÍRE s. v. discuție. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

convorbíre s. f. → vorbire (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

convorbíre f. Conversațiune. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

CONVORBIRI LITERARE 1. Revistă fondată de Societatea „Junimea”. A apărut, cu o periodicitate variabilă, între 1867 și 1944, la Iași și (din 1885) la București. Directori: Iacob Negruzzi, Simion Mehedinți, Al. Tzigara-Samurcaș, I.E. Torouțiu. Dominată de personalitatea lui Titu Maiorescu, a exercitat o puternică influență modernizatoare asupra culturii și societății românești. 2. Revistă literară, editată de Uniunea Scriitorilor din România. Apare lunar, la Iași, din 1970. (Sursa: DE ) Copy to clipboard