CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi laolaltă, în același loc cu cineva; a coabita. – Con1 + viețui (după lat. convivere) (Sursa: DEX '98 )
CONVIÉȚUI vb. IV intr. A trăi împreună, în același loc cu cineva. [Pron. -vie-. / după lat. convivere, germ. zusammenleben]. (Sursa: DN )
CONVIEȚUÍ vb. intr. a trăi împreună cu cineva; a coabita. (după lat. convivere) (Sursa: MDN )
CONVIEȚUÍ vb. v. coabita. (Sursa: Sinonime )
conviețuí vb. → viețui (Sursa: Ortografic )
A CONVIEȚUÍ ~iésc intranz. A viețui împreună; a conlocui; a coabita. [Sil. -țu-i-] /con- + a viețui (Sursa: NODEX )
convĭețuĭésc v. intr. (con- și vĭețuĭesc). Vĭețuĭesc împreună, coabitez. (Sursa: Scriban )
conviețui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
(a) conviețui | conviețuire | conviețuit | conviețuind | singular | plural |
conviețuiește | conviețuiți |
|
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
singular | I (eu) | conviețuiesc | (să) conviețuiesc | conviețuiam | conviețuii | conviețuisem |
a II-a (tu) | conviețuiești | (să) conviețuiești | conviețuiai | conviețuiși | conviețuiseși |
a III-a (el, ea) | conviețuiește | (să) conviețuiască | conviețuia | conviețui | conviețuise |
plural | I (noi) | conviețuim | (să) conviețuim | conviețuiam | conviețuirăm | conviețuiserăm, conviețuisem* |
a II-a (voi) | conviețuiți | (să) conviețuiți | conviețuiați | conviețuirăți | conviețuiserăți, conviețuiseți* |
a III-a (ei, ele) | conviețuiesc | (să) conviețuiască | conviețuiau | conviețuiră | conviețuiseră |
* Formă nerecomandată