Dex.Ro Mobile
CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter]. (Sursa: DN )

CONTINGENTÁ vb. tr. a stabili limitele cantitative ori valorice ale importului sau exportului. ◊ a limita. (< fr. contingenter) (Sursa: MDN )

contingentá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. contingenteáză (Sursa: Ortografic )

CONTINGÉNT, contingente, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia se limita de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. (Sursa: DEX '98 )

CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia. (Sursa: DEX '98 )

CONTINGÉNT1 ~e n. 1) Totalitate de persoane născute în același an și luate la evidența comisariatelor militare. 2) Efectiv de recruți încorporați în același an pentru serviciul militar. 3) An de recrutare; leat. 4) Grup omogen de persoane. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis (Sursa: NODEX )

CONTINGÉNT2 ~tă (~ți, ~te) rar Care se produc printr-o întâmplare; caracterizat prin realizare imprevizibilă; accidental; întâmplător. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis (Sursa: NODEX )

CONTINGÉNȚĂ ~e f. Stare a elementelor contingente. /<fr. contingence, lat. contingentia (Sursa: NODEX )

CONTINGÉNT, -Ă adj. Care poate să se producă, să vină din întâmplare; care poate să se producă sau nu; întâmplător, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 2. Grup omogen de oameni. 3. Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din întâmplare]. (Sursa: DN )

CONTINGÉNȚĂ s.f. Starea a ceea ce este contingent; atingere, raport, legătură exterioară. [Cf. it. contingenza, fr. contingence]. (Sursa: DN )

CONTINGÉNT, -Ă I. adj. care poate să fie sau să nu fie, să se producă sau nu; întâmplător, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor născuți în același an și luați în evidența organelor militare. ◊ totalitatea elevilor și studenților (aproximativ) de aceeași vârstă care intră și parcurg împreună aceeași treaptă de învățământ. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor mărfuri într-o anumită perioadă. (< fr. contingent, lat. contingens) (Sursa: MDN )

CONTINGÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi contingent (1); relație între fenomene, evenimente contingente; întâmplare. (< fr. contingence, lat. contingentia) (Sursa: MDN )

CONTINGÉNT adj. v. accidental, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic. (Sursa: Sinonime )

CONTINGÉNT s. (MIL.) (pop.) leat. (Ce ~ ești?) (Sursa: Sinonime )

CONTINGÉNȚĂ s. v. legătură, raport, relație. (Sursa: Sinonime )

contingént adj. m., pl. contingénți; f. sg. contingéntă, pl. contingénte (Sursa: Ortografic )

contingént s. n., pl. contingénte (Sursa: Ortografic )

contingénță s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe (Sursa: Ortografic )

contingént, -ă adj. (lat. contíngens, -éntis, d. contingere, a se´ntîmpla, a veni la sorț. V. tangentă). Care se poate întîmpla (poate fi) orĭ nu. S. n., pl. e. Parte, cotă (de dat orĭ de primit). Parte pusă în sarcina fie-căreĭ circumscripțiunĭ teritoriale în împărțirea anuală a birurilor directe, dar maĭ ales a recrutăriĭ: contingentu județuluĭ cutare. Anu recrutăriĭ: soldat din contingentu 1930. Număr, cantitate: un contingent de soldațĭ, de elevĭ, de cititorĭ. V. relativ. (Sursa: Scriban )

contingentéz v. tr. (d. contingent). Opresc de la export o cotă de marfă (maĭ ales grîne) p. consumu intern. (Sursa: Scriban )

contingénță f., pl. e (lat. contingentio). Starea lucruluĭ contingent, ocaziune, oportunitate, eventualitate. Geom. Întîlnirea uneĭ liniĭ (drepte orĭ curbe) cu o curbă căreĭa ĭ-e tangentă. (Sursa: Scriban )

Declinări/Conjugări
contingent   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contingent contingentul contingentă contingenta
plural contingenți contingenții contingente contingentele
genitiv-dativ singular contingent contingentului contingente contingentei
plural contingenți contingenților contingente contingentelor
vocativ singular
plural

contingenta   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) contingenta contingentare contingentat contingentând singular plural
contingentea contingentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) contingentez (să) contingentez contingentam contingentai contingentasem
a II-a (tu) contingentezi (să) contingentezi contingentai contingentași contingentaseși
a III-a (el, ea) contingentea (să) contingenteze contingenta contingentă contingentase
plural I (noi) contingentăm (să) contingentăm contingentam contingentarăm contingentaserăm, contingentasem*
a II-a (voi) contingentați (să) contingentați contingentați contingentarăți contingentaserăți, contingentaseți*
a III-a (ei, ele) contingentea (să) contingenteze contingentau contingenta contingentaseră
* Formă nerecomandată

contingență   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contingență contingența
plural contingențe contingențele
genitiv-dativ singular contingențe contingenței
plural contingențe contingențelor
vocativ singular contingență, contingențo
plural contingențelor