CONSOÁNĂ,consoane, s. f. Sunet al vorbirii format din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona. (Sursa: DEX '98 )
CONSOÁNĂs.f. Sunet format în special din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau strâmtarea acestuia; consonantă; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. [< lat. consona, cf. fr. consonne]. (Sursa: DN )
CONSOÁNĂs. f. sunet format în special din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau strâmtarea acestuia; consonantă. (< fr. consonne, lat. consona) (Sursa: MDN )
CONSOÁNĂ s. (FON.) consonantă, (înv.) neglasnică, soglasnică. (Vocale și ~.) (Sursa: Sinonime )
consoánă s. f., g.-d. art. consoánei; pl. consoáne (Sursa: Ortografic )
consoánă, V. consonántă. (Sursa: Scriban )
CONSOÁNĂ ~ef. 1) Sunet al vorbirii produs la trecerea curentului de aer prin canalul fonator, în care întâmpină obstacole. 2) Semn grafic care notează un asemenea sunet. [G.-D. consoanei] /<fr. consonne, lat. consona (Sursa: NODEX )
consonánt, -ă adj. (lat. cónsonans, -ántis, care sună împreună. V. disonant). Format din consonanțe: acord consonant, cuvinte consonante. S. f., pl. e.Gram. Literă care nu se poate pronunța de cît în unire c´o vocală, ca b, d, n, v ș. a. – Și consoană, f., pl. e (fr. consonne, d. lat. cónsona). (Sursa: Scriban )
