CONSISTÉNȚĂ,consistențe, s. f. Grad de densitate, de tărie, de soliditate a unui corp, a unei materii etc.; rezistența opusă de un corp sau de un material la deformare sau la sfărâmare. ♦ Tărie, soliditate, fermitate. – Din fr. consistance. (Sursa: DEX '98 )
CONSISTÉNȚĂs.f.1. Stare a unui corp (mai ales a unui lichid) care are un anumit grad de densitate, de soliditate. ♦ Rezistență opusă de un corp la deformare, la sfărâmare; soliditate, tărie. 2. Calitate a unui sistem axiomatic de a nu conține o formulă oarecare în același timp cu negația ei. [Cf. it. consistenza, fr. consistance]. (Sursa: DN )
CONSISTÉNȚĂs. f. 1. stare a unui corp care are un anumit grad de densitate. ◊ rezistență opusă de un corp la deformare, la sfărâmare. ◊ (fig.) soliditate, tărie; fermitate. 2. (mat.) coerență (2). 3. (log.) însușire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu. (< fr. consistance, it. consistenza) (Sursa: MDN )
CONSISTÉNȚĂ s. 1. soliditate, tărie, (înv.) vârtoșie. (~ unei substanțe.)2. v. coerență. (Sursa: Sinonime )
consisténță s. f., g.-d. art. consisténței; pl. consisténțe (Sursa: Ortografic )
consisténță f., pl. e (nlat. consistentia, fr. consistance. V. subsistență). Soliditate, rezistență: consistența ceriĭ e mică. Fig. Stabilitate, fixitate: spirit fără consistență. (Sursa: Scriban )
