CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, consimțămínte s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Adeziune nesilită, aderare de bunăvoie la ceva. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement). (Sursa: DEX '98 )
CONSIMȚĂMÂNT s.n. Încuviințare, aprobare. [Var. consimțimânt s.n. / < consimți, după fr. consentement]. (Sursa: DN )
CONSIMȚĂMÂ'NT s. n. încuviințare, aprobare; asentiment. (după fr. consentement) (Sursa: MDN )
CONSIMȚĂMÂNT s. 1. v. încuviințare. 2. adeziune. (Și-a dat ~ul.) 3. v. agrement. (Sursa: Sinonime )
consimțământ s. n., pl. consimțămínte (Sursa: Ortografic )
CONSIMȚĂMÂNT ~ínte n. 1) Act prin care se consimte o propunere; acord între persoane; asentiment. 2) Aprobare benevolă; adeziune. /a consimți + suf. ~ământ (Sursa: NODEX )
líber consimțământ adj. + s. n. (Sursa: Ortografic )
consentimént n., pl. e (con- și sentiment; fr. consentement). Asentiment, aprobare. – Fals consimțimînt [!]. (Sursa: Scriban )
| consimțământ substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | consimțământ | consimțământul |
| plural | consimțăminte | consimțămintele |
| genitiv-dativ | singular | consimțământ | consimțământului |
| plural | consimțăminte | consimțămintelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
