CONOTÁȚIE, conotații, s. f. (Lingv.) Sens suplimentar (față de denotație) al unui cuvânt adesea figurat, rezultat din experiența personală, din context. ♦ Semnificație. – Din fr. connotation. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

CONOTÁȚIE s.f. 1. (Log.) Complex de caractere care aparțin unei situații concrete. 2. (Lingv.) Sens al unui cuvânt sau al unei expresii care deviază valoarea denotativă, sensul obișnuit și care depinde uneori de context, de condiții locale și sociale. [Gen. -iei, var. conotațiune s.f. / < fr. connotation]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

CONOTÁȚIE s. f. 1. (log.) ansamblul caracteristicilor unui obiect; complex de caractere care aparțin unei situații concrete. 2. totalitatea sensurilor colaterale ale unui cuvânt care deviază valoarea denotativă. ◊ semnificație. (< fr. connotation) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

conotație s. f., pl. conotáții (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

CONOTÁȚIE ~i f. Totalitate a sensurilor colaterale ale unui cuvânt în raport cu sensul lui principal. [Art. conotația; G.-D. conotației; Sil. -ți-e] /<fr. connotation (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard