CONJUGÁRE, conjugări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei. 2. Flexiunea verbului. ♦ Categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător. 3. Fig. Îmbinare, împletire. 4. (Biol.) Forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a doi indivizi (la infuzori) sau a două celule (la unele alge), urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. – V. conjuga. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

CONJUGÁRE s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui verb. ♦ Fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. (Rar) Îmbinare, unire. 3. (Bot.) Unirea gameților în procesul de fecundare. ♦ Mod de fecundație la infuzori prin unirea temporară a doi indivizi, urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare. ♦ Unirea cromozomilor în timpul meiozei. [<conjuga]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

CONJUGÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) conjuga. ◊ flexiunea verbului. ◊ fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului. 2. îmbinare, unire. 3. mod de înmulțire s*****ă în care prin fuzionarea a doi gameți rezultă zigotul. ◊ împerechere a cromozomilor în cursul meiozei. (< conjuga) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

CONJUGÁRE s. v. îmbinare, împletire, unire. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

conjugáre s. f., g.-d. art. conjugării; pl. conjugări (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod și diateză. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A CONJUGÁ conjúg tranz. A face să se conjuge. /<fr. conjuguer, lat. conjugare (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

A SE CONJUGÁ se conjúgă intranz. 1) (despre verbe) A se modifica după categoriile gramaticale specifice (mod, timp, persoană, număr și diateză). 2) fig. A se uni într-o anumită ordine. /<fr. conjuguer, lat. conjugare (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

CONJUGÁRE ~ări f. 1) v. A CONJUGA și A SE CONJUGA. 2) Categorie la verbe cu aceeași terminație la infinitiv care se conjugă în mod asemănător. 3) biol. (la infuzori, la unele alge) Mod de înmulțire bazat pe un schimb de substanță nucleară. ~ bacteriană. /< a conjuga (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

CONJUGÁ vb. I. 1. tr., refl. (Despre verbe) A(-și) modifica formele după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. tr., refl. (Fig.; rar) A (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. [P.i. conjúg. / < fr. conjuguer, cf. lat. coniugare]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

CONJUGÁ vb. tr., refl. 1. (despre verbe) a (se) modifica după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. a (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. (< fr. conjuguer, lat. coniugare) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

CONJUGÁ vb. v. îmbina, împleti, uni. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

conjugá (conjúg, conjugát), vb. – 1. A modifica formele unui verb. – 2. A se combina, a se uni. Lat. coniugare (sec. XIX), asimilat lui a înjuga. – Der. conjugal, adj., din fr. conjugal. (Sursa: DER ) Copy to clipboard

conjugá vb., ind. prez. 1 sg. conjúg, 3 sg. și pl. conjúgă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

conjúg, a -á v. tr. (lat. cónjugo, -áre, d. con-, împreună, și jugare, a uni. V. jug, înjug, ajung). Gram. Schimb un verb după formă, mod, timp, număr saŭ persoană, precum: fac, facĭ, face. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

conjugațiúne f. (lat. conjugátio, -ónis). Gram. Modu de a conjuga un verb. Clasă de verbe cu aceĭașĭ terminațiune la infinitiv. – Și -áție, dar ob. -áre. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard