CONFIRMÁRE,confirmări, s. f. Acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană, îndreptățită să ceară anularea unui act, îl recunoaște valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent. – V. confirma. (Sursa: DEX '98 )
CONFIRMÁREs.f.1. Acțiunea de a confirma; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană îndreptățită să ceară anularea unui act îl recunoaște ca valabil. ♦ Întărire a unui mandat de arestare de către organul competent. 2. Întărire, definitivare a situației unei persoane. [< confirma]. (Sursa: DN )
CONFIRMÁRE s. 1. adeverire, arătare, atestare, certificare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor arătate.)2. (JUR.) consacrare, consfințire, întărire, ratificare, sancționare, sancțiune, validare, (înv.) sacrare. (~ a unei legi.)3. (JUR.) întărire, recunoaștere, validare. (~ unui deputat.) (Sursa: Sinonime )
confirmáre s. f., g.-d. art. confirmării; pl. confirmări (Sursa: Ortografic )
CONFIRMÁ,confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație. 4. (În biserica catolică) A oficia ritualul confirmației. – Din fr. confirmer, lat. confirmare. (Sursa: DEX '98 )
A CONFIRMÁ confírmtranz. 1) (fapte, afirmații, ipoteze etc.) A susține ca fiind autentic; a adeveri; a corobora. 2) (decizii, sentințe ale unei instanțe inferioare) A susține ca fiind just. 3) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o situație); a întări; a definitiva. 4) (în biserica catolică) A unge cu mir; a supune confirmației. /<fr. confirmer, lat. confirmare (Sursa: NODEX )
CONFIRMÁvb. I. tr.1. A întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații etc. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 3. (În biserica catolică; despre episcopi) A unge cu mir. [P.i. confírm, -mez, 3,6 -mă. / < lat. conformare, cf. fr. confirmer]. (Sursa: DN )
CONFIRMÁvb. tr. 1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri. 2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil. ◊ a întări prin aprobare (un mandat de arestare). 3. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 4. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației. (< fr. confirmer, lat. confirmare) (Sursa: MDN )
CONFIRMÁ vb. 1. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.)2. v. adeveri. 3.(JUR.) a consacra, a consfinți, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.)4.(JUR.) a întări, a recunoaște, a valida. (L-a ~ în funcție.) (Sursa: Sinonime )
A confirma ≠ a denega, a infirma, a nega (Sursa: Antonime )
confirmá vb., ind. prez. 1 sg. confírm, 3 sg. și pl. confírmă (Sursa: Ortografic )
confírm, a -á v. tr. (lat. confirmare. V. firm). Fac maĭ stabil, întăresc: confirm un principiŭ. Daŭ o probă, o asigurare: a confirma un fapt pin [!] experiență. Sancționez, ratific: a confirma o donațiune. Acord sacramentu confirmațiuniĭ (la catolicĭ și protestanțĭ). (Sursa: Scriban )
confirmațiúne f. (lat. confirmátio, -ónis). Acțiunea de a confirma. Unu din cele șapte mistere ale Bisericiĭ catolice p. a comunica credincioșilor grațiile Sfîntuluĭ Spirit. – Și -áție, dar ob. -áre. (Sursa: Scriban )
