CONÉȚ s. n. (Înv. și reg.) 1. Sfârșit. ◊ Expr. A face (sau a pune) cuiva conețul = a pune cuiva capăt zilelor, a-l omorî. 2. Șotie, boroboață. – Din sl. konĩcĩ. (Sursa: DEX '98 )
CONÉȚ s. v. cap, capăt, final, fine, încheiere, sfârșit. (Sursa: Sinonime )
conéț s. n. (Sursa: Ortografic )
conéț n., pl. urĭ saŭ e (vsl. konĭcĭ, rus. konéc, sfîrșit. V. concină). Vechĭ. Sfîrșit. Azĭ. Mold. Fam. A-ĭ face conețu, a-ĭ pune capăt, a o sfîrși. (Sursa: Scriban )
