CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

CONDUÍTĂ s.f. Comportare, atitudine (în societate, în viață). [Pron. -du-i-. / < fr. conduite, cf. rus. konduita]. (Sursa: DN ) Copy to clipboard

CONDUÍTĂ s. f. fel de a se purta, comportare; manieră; comportament. (< fr. conduite) (Sursa: MDN ) Copy to clipboard

CONDUÍTĂ s. 1. comportament, comportare, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ necorespunzătoare.) 2. v. com-portare. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

conduítă s. f., pl. conduíte (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

conduítă f., pl. e (rus. pol. konduita, d. fr. conduite). Barb. Purtare, atitudine (maĭ ales a elevilor la școală). (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

CONDUÍTĂ ~e f. Mod de a se purta; manieră; comportament; ținută. [Sil. -du-i-] /<fr. conduite (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard