CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance. (Sursa: DEX '98 )
CONDESCENDÉNȚĂf. 1) Caracter condescendent. 2) Sentiment de stimă înaltă față de o persoană; deferență; considerație; cinste. 3) fig. Aere de superioritate. /<fr. condescendance (Sursa: NODEX )
CONDESCENDÉNȚĂs.f. Atitudine care presupune bunăvoință, amabilitate, de pe o poziție de superioritate, chiar ușor disprețuitoare. [< fr. condescendance]. (Sursa: DN )
CONDESCENDÉNȚĂs. f. atitudine plină de considerație, de respect, atenție și bunăvoință față de cineva; amabilitate; deferență. ♦ (peior.) bunăvoință cu aer de dispreț, aroganță, superioritate. (< fr. condescendance) (Sursa: MDN )
CONDESCENDÉNȚĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază. (Sursa: Sinonime )
condescendénță s. f. → descendență (Sursa: Ortografic )
condescendénță f., pl. e (d. condescendent; fr. condescendance). Politeță [!], afabilitate. (Sursa: Scriban )
CONDESCENDÉNȚĂ (<fr.) s. f. Bunăvoință plină de atenție față de cineva; amabilitate, deferență. ■ (Peior.) Bunăvoință acordată cu un aer de superioritate. (Sursa: DE )
