CONCURÉNT, -Ă,concurenți, -te, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care face concurență altuia, care luptă pentru acapararea pieței, pentru înlăturarea rivalilor. 2. Care tinde spre același rezultat. Cauze concurente. ◊ Drepte concurente = drepte care se întâlnesc în același punct. II. S. m. și f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. (În orânduirea capitalistă) Negustor sau producător care luptă să depășească în câștig pe rivali. – Din fr. concurrent. (Sursa: DEX '98 )
CONCURÉNȚĂ,concurențe, s. f. 1. Rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări etc. pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, pentru clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate. ◊ Expr. A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop. 3. (Geom.) Proprietate a dreptelor concurente. ◊ Punct de concurență = punct de intersecție a dreptelor concurente. – Din fr. concurence. (Sursa: DEX '98 )
CONCURÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care concurează; aflat în concurență. Monopoluri ~te. 2) Care tinde spre același rezultat; orientat spre același scop. Forțe ~te. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis (Sursa: NODEX )
CONCURÉNT2 ~tă (~ți, ~te)m. și f. 1) Persoană care concurează cu alta în vederea atingerii aceluiași scop; rival; adversar. 2) Negustor sau comerciant aflat în concurență. /<fr. concurrent, lat. concurrens, ~ntis (Sursa: NODEX )
CONCURÉNȚĂ ~ef. 1) Luptă între două sau mai multe persoane (state, organizații) care urmăresc același avantaj sau același rezultat; concurs; întrecere; competiție. 2) Raport între doi sau mai mulți producători, comercianți etc. care luptă pentru acapararea pieței, a clientelei în vederea obținerii unui profit maxim. [G.-D. concurenței] /<fr. concurrence (Sursa: NODEX )
CONCURÉNT, -Ăadj.1. Care face concurență altuia. 2. Care tinde către același rezultat, către același scop. ♦ (Mat.; despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreaptă comună. // s.m. și f.1. Participant la un concurs sportiv. 2. Negustor sau producător care face concurență altora. [Cf. lat. concurrens, fr. concurrent]. (Sursa: DN )
CONCURÉNȚĂs.f.1. Rivalitate, luptă între industriași sau între comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc. 2. Întrecere, luptă pentru întâietate. ◊ A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, urmărind același scop ca și el. 3. (Mat.) Proprietate a trei sau mai multor curbe sau suprafețe de a avea un punct comun. [Cf. fr. concurrence, it. concorenza]. (Sursa: DN )
CONCURÉNT, -Ă I. adj. 1. care face concurență altuia. 2. (mat.; despre linii, planuri) care au un punct, o dreaptă comună, care se intersectează. 3. care tinde către același rezultat. II. s. m. f. 1. participant la o competiție sportivă. 2. negustor, producător care face concurență altora. (< fr. concurrent, lat. concurrens) (Sursa: MDN )
CONCURÉNȚĂs. f. 1. rivalitate între industriași sau comercianți pentru acapararea pieței, pentru obținerea unor profituri cât mai mari etc. 2. întrecere, luptă pentru întâietate. 3. (biol.) relație interspecifică antagonistă în care două specii animale sau vegetale „luptă” pentru aceleași resurse de mediu. 4. (mat.) proprietate a două ori mai multe drepte sau curbe de a avea un punct comun. ♦ punct de ~ = punct de intersecție a dreptelor concurente. (< fr. concurrence) (Sursa: MDN )
CONCURÉNT s. 1. v. candidat. 2. v. adversar. 3. emul, rival. (~ul cuiva în câmpul literaturii.) (Sursa: Sinonime )
CONCURÉNȚĂ s. 1. întrecere, luptă, rivalitate. (~ între mai multe concerne.)2. emulație, întrecere. (Există în școală o adevărată ~?) (Sursa: Sinonime )
concurént adj. m., s. m., pl. concurénți; f. sg. concuréntă, pl. concurénte (Sursa: Ortografic )
concurénță s. f., g.-d. art. concurénței; pl. concurénțe (Sursa: Ortografic )
concurént, -ă s. (fr. concurrent, d. lat. concúrrens, -éntis). Care concură, competitor, rival. (Sursa: Scriban )
concurénță f., pl. e (fr. concurrence, d. concurrent, concurent). Pretențiunea maĭ multora asupra aceluĭașĭ lucru, competițiune. Com. Întrecere pentru a vinde maĭ mult: a face concurență cuĭva. Pînă la concurența de, pînă la suma de. V. record și vira. (Sursa: Scriban )
CONCURÉNȚĂ (‹ fr.) s. f. 1. Rivalitate, luptă dusă cu mijloace economice (reducerea prețului de cost, lansarea de produse noi, cumpărări de acțiuni etc.) și extraeconomice (spionaj industrial, acțiuni de sabotaj etc.) între producători sau comercianți, monopoluri, țări etc. pentru producerea și desfacerea unor mărfuri, acapararea unor piețe și obținerea de profituri mari. ◊ C. neloială = infracțiune care constă în fabricarea și punerea în circulație a unor produse care poartă denumiri de origine ori indicații de proveniență false, precum și aplicarea pe produsele puse în circulație a unor mențiuni false privind brevetele de invenție sau în folosirea unor nume comerciale ori a denumirilor organizațiilor de comerț sau industrie în scopul de a induce în eroare pe beneficiari. ◊ Liberă c. = c. între întreprinzătorii privați, neîngrădită de organizații monopoliste, de stat etc. 2. Întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate; competiție. (Sursa: DE )
