CONCOMITÉNȚĂ, concomitențe, s. f. Simultaneitate a două sau mai multe lucruri; coexistență. – Din fr. concomitance. (Sursa: DEX '98 )
CONCOMITÉNȚĂ s.f. (Rar) Coexistență, simultaneitate a două sau mai multe lucruri. [Cf. fr. concomitance]. (Sursa: DN )
CONCOMITÉNȚĂ s. f. coexistență, simultaneitate. (< fr. concomitance, lat. concomitantia) (Sursa: MDN )
CONCOMITÉNȚĂ s. 1. coexistență, paralelism, simultaneitate, sincronism. (~ desfășurării unor fenomene.) 2. coexistență. (Sursa: Sinonime )
concomiténță s. f., g.-d. art. concomiténței (Sursa: Ortografic )
CONCOMITÉNȚĂ ~e f. Caracter concomitent; înfăptuire simultană a două sau a mai multor acțiuni; simultaneitate. /<fr. concomitance (Sursa: NODEX )
concomitánță f., pl. e (d. concomitant). Uniune, întovărășire. Coexistență, simultaneitate. – Fals -énță. (Sursa: Scriban )
| concomitență substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | concomitență | concomitența |
| plural | concomitențe | concomitențele |
| genitiv-dativ | singular | concomitențe | concomitenței |
| plural | concomitențe | concomitențelor |
| vocativ | singular | concomitență, concomitențo |
| plural | concomitențelor |
