A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...
A face cor cu alții = a face cauză comună cu alții, a se solidariza cu alții (în scopuri rele)
A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți
A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut
A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, nici un amestec, nici o legătură (cu cineva)
A pune (cuiva ceva) în vedere = a face cunoscut, a comunica cuiva o hotărâre; a avertiza
A reduce o fracție = a suprima factorii comuni de la numitorul și de la numărătorul unei fracții
A se strânge în sine = a deveni puțin comunicativ, a se închide în sine
A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva
A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva
A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusă în cursul unei comunicări
Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar
Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuție e comun și altora
Soră bună = soră care are amândoi părinții comuni cu ai fraților săi
COMÚN, -Ă,comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis. (Sursa: DEX '98 )
COMÚN, -Ăadj.1. Care aparține mai multora sau tuturor; folosit de toți sau de mai mulți; obștesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuție etc.). 2. Obișnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai mulți sau la toți în același fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuințare. 3. Banal, de rând. // s.n. Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ În comun = laolaltă, împreună. ◊ A ieși din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun]. (Sursa: DN )
COMÚN, -Ă I.adj. 1. care aparține mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulți sau pe toți; obștesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv ~ = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor ~ = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor ~ = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu ~ = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor ~ = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ a face cauză ~ă cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obișnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru știut de toată lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rând. II.s. n. ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ în ~ = laolaltă, împreună. ◊ a ieși din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. (<fr. commun, lat. communis) (Sursa: MDN )
COMÚN adj. 1. v. general. 2.(GRAM.) (ieșit din uz) apelativ. (Substantiv ~.)3. v. obișnuit. (Un om ~.)4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.)5. grosolan, ordinar. (Pânză ~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.)8. v. prozaic. 9. banal, neînsemnat, obișnuit, sărac. (Viața pictorului a fost uimitor de ~.)10. banal, obișnuit, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.) (Sursa: Sinonime )
Comun ≠ propriu (Sursa: Antonime )
común (comúnă), adj. – Care aparține mai multor sau tuturor. Lat. communis, fr. commun (sec. XIX). – Der. comună, s. f. (primărie), din fr. commune; comunal, adj., din fr. communal; comunism, s. n., din fr.; comunist, s. m.; comunica, vb., din lat. communicare (sec. XVIII), dublet al lui cumineca; comunicat, s. n.; comunicați(un)e, s. f.; comunicabil, adj.; comunicativ, adj.; comunicant, adj., din fr.; comunitate, s. f. (faptul de a fi comun, unire, grupare), din lat. communitas (sec. XVIII); comuniune, s. f., din fr. communion. (Sursa: DER )
común adj. m., pl. comúni; f. sg. comúnă,pl. comúne (Sursa: Ortografic )
común, -ă adj. (lat. com-múnis, d. múnus, însarcinare [!]. V. i-mun, muni-cipiŭ, re-munerațiune). La care ĭaŭ saŭ pot lua parte toțĭ: fîntînă comună. Ceĭa ce e propriŭ maĭ multora: interes comun. General, universal: limbă comună. Ordinar, obișnuit: întrebuințare comună. Abundant, frecŭent: merele-s poame comune. Ordinar, ignobil: obiceĭurĭ comune, față comună. Mediocru, ĭeftin: marfă comună. Viață comună, la un loc. Gram. Nume comun, care convine tuturor ființelor aceleĭașĭ speciĭ. S. n. Cel maĭ mare număr: comunu oamenilor.În comun, la un loc cu altu: a trăi în comun. (Sursa: Scriban )
COMÚN ~ă (~i, ~e) 1) Care aparține mai multor persoane. Casă ~ă. Pământ ~. 2) Care se face împreună; realizat de mai multe persoane; colectiv. Muncă ~ă. Operă ~ă. Acțiune ~ă. 3) Care aparține tuturor; aflat în posesiunea tuturor; obștesc; colectiv. Bun ~. Interes ~. Voință ~ă. Drept ~. 4) Care nu se deosebește prin nimic; lipsit de originalitate; obișnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metodă ~ă. Figură ~ă. Stil ~. Manieră ~ă. ◊ În ~ împreună. A ieși din ~ a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, lat. communis (Sursa: NODEX )
ploiér-común s. m. (sil. -ier-) (Sursa: Ortografic )
ORGANIZAȚIA COMUNĂ AFRICANĂ ȘI MAURITIANĂ (O.C.A.M.; în fr.: Organisation Commune Africaine et Mauricienne – O.C.A.M.), organizație guvernamentală regională, cu sediul la Bangui (Rep. Centrafricană), creată în 12 febr. 1965, în scopul întăririi cooperării și solidarității africane, accelerării dezvoltării lor economice, sociale și culturale și facilitării consultărilor reciproce în domeniul politicii externe. Între 1965 și 1971 s-a numit Organizația Comună Africană și Malgașă, iar între 1971 și 1974, Organizația Comună Africană, Malgașă și Mauritană. A funcționat până în 1985. Din O.C.A.M. au făcut parte: Benin, Republica Centrafricană, Côte d’Ivoire, Mauritius, Niger, Rwanda, Senegal, Seychelles, Togo și Burkina Faso. (Sursa: DE )
PIAȚA COMUNĂ v. Comunitatea Economică Europeană. (Sursa: DE )
