COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance. (Sursa: DEX '98 )
COMPLEZÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Serviabilitate; amabilitate. [< fr. complaisance]. (Sursa: DN )
COMPLEZÉNȚĂ s. f. serviabilitate, amabilitate; curtoazie. (< fr. complaisance) (Sursa: MDN )
COMPLEZÉNȚĂ s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate. (Sursa: Sinonime )
complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe (Sursa: Ortografic )
COMPLEZÉNȚĂ ~e f. livr. Caracter complezent; serviabilitate. ◊ Din ~ din politețe. /<fr. complaisance (Sursa: NODEX )
complezánță f., pl. e (fr. com-plaisance). Amabilitate. – Fals -ență. (Sursa: Scriban )
| complezență substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | complezență | complezența |
| plural | complezențe | complezențele |
| genitiv-dativ | singular | complezențe | complezenței |
| plural | complezențe | complezențelor |
| vocativ | singular | complezență, complezențo |
| plural | complezențelor |
