1) compléct n., pl. urĭ și e (din cuplet, cum s´a zis întîĭ, adică „păreche” [!] [supt infl. luĭ complect 2], că, în ainte [!] de introducerea dansurilor în păreche, Româniĭ nu dansaŭ de cît hora, care e maĭ cuviincĭoasă. V. cuplet). Munt. Pop. Bal de mahala. (Sursa: Scriban )
2) compléct adj. V. complet. (Sursa: Scriban )
complét, -ă adj. (fr. complet, d. lat. com-plétus, part. d. com-plére, a umplea. V. plin). Întreg, terminat, deplin. Adv. De tot, în întregime. – Fals complect (rus. kompléktnyĭ). (Sursa: Scriban )
