COMÁNDĂ,comenzi, s. f. 1. Acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale și le impune colaboratorilor fără a-i consulta. Ton de comandă = ton poruncitor. ◊ Expr. La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat. Plânge la comandă.2. Funcție de conducere a unei unități militare. ♦ Exercitare a funcției de comandant. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic. ◊ Post de comandă = loc unde sunt concentrate organele și aparatele de acționare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic. 4. Construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. ◊ Loc. adj. De comandă = care este sau a fost executat după indicațiile date de client. – Din fr. commande. (Sursa: DEX '98 )
COMÁNDĂs.f.1. Ordin, poruncă. ◊ Metodă de comandă = metodă folosită de un conducător care ia decizii personale fără să-și consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unități militare. ◊ Post de comandă = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. 3. Acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuării ei. 4. Cerere de marfă, de efectuare a unei lucrări etc., făcută unui meseriaș, unui negustor etc. ◊ De comandă = executat după indicațiile clientului. 5. (Mar.) Construcția cea mai înaltă pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei. ♦ Parâmă de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando]. (Sursa: DN )
COMÁNDĂs. f. 1. ordin, dispoziție, poruncă. ◊ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unități militare. ◊ post de ~ = loc unde stă comandantul trupelor și de unde transmite comanda operațiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultană a unei mișcări. 3. acțiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuării ei. ◊ dublă ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloți să acționeze comenzile. ♦ (inform.) instrucțiune, parte integrantă a informației transmise calculatorului de către utilizator. 4. cerere de marfă adresată unui furnizor, lucrare cerută unui meseriaș, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandată. ◊ de ~ = executat după indicațiile clientului. 5. (mar.) suprastructură pe o navă în care se află timoneria, camera hărților, cabina comandantului etc. 6. parâmă subțire (saulă) cu care se înfășoară capătul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea. ( (Sursa: MDN )
COMÁNDĂ s. 1. v. ordin. 2. conducere, șefie, (înv.) povață, povățuire. (Unitatea se află sub ~ lui ...)3.(TEHN.) control, reglaj. (~ într-un sistem tehnic.) (Sursa: Sinonime )
comándă s. f., g.-d. art. coménzii; pl. coménzi (Sursa: Ortografic )
comándă f., pl. e și comenzi (fr. commande, d. commander, a comanda. V. comendă). Poruncă, ordin, comandament: soldatu ascultă comanda. Cerere de marfă: vă vom trimete [!] după comandă. De comandă, comandat (Iron.): plîns, rîs de comandă. (Sursa: Scriban )
COMANDÁ,cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. – Din fr. commander. (Sursa: DEX '98 )
A COMANDÁ comándtranz. 1) (armate, trupe, detașamente etc.) A conduce, exercitându-și autoritatea printr-o comandă. 2) (acțiuni) A anunța printr-o comandă sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propoziție complementară) A cere în mod autoritar și oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte, lucruri) A cere să producă la comandă; a porunci. 5) (mâncare, băuturi) A solicita, făcând comandă într-un local de consum. /<fr. commander (Sursa: NODEX )
COMÁNDĂ ~énzif. 1) Dispoziție, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială, spre a fi îndeplinită de cei vizați; ordin; poruncă. A da ~. ◊ Ton de ~ ton poruncitor. La ~ la cererea și după dorința unui superior. 2) Funcție de conducere militară. ◊ A lua ~anda a fi numit la conducerea unei acțiuni militare. 3) Cerere prin care se solicită livrarea unui produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. 4) Marfă comandată. 5) Operație prin care se manevrează un sistem tehnic. ~ programată. ~ manuală. 6) Element al unui mecanism care asigură funcționarea ansamblului. ◊ Semnal de ~ semnal transmis de dispozitivele automate pentru a determina desfășurarea unui proces tehnic. Panou (sautablou) de ~ placă pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comandă. [G.-D. comenzii] /<fr. commande (Sursa: NODEX )
COMANDÁvb. I. tr.1. A ordona, a porunci (executarea unei dispoziții, a unei mișcări etc.); a deține conducerea, comanda unei unități. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare) la un meșteșugar etc. ♦ A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. [P.i. cománd. / < fr. commander, it. comandare, cf. lat. cum – cu, mandare – a ordona]. (Sursa: DN )
COMANDÁvb. tr. 1. a deține comanda unei armate, unități etc. 2. a porunci, a ordona. 3. a face o comandă (4). 4. a dirija un mecanism, o mașină etc. 5. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. ( (Sursa: MDN )
COMANDÁ vb. 1. v. ordona. 2. v. conduce. 3.(TEHN.) a controla, a regla. (A ~ un sistem tehnic.) (Sursa: Sinonime )
comandá (cománd, comandát), vb. – A ordona, a da un ordin. – Var. (Trans.) comînda, (înv.), comenda, comend(ăl)ui, comandarisi. Fr. commander. – Der. comandă, s. f. (acțiunea de a comanda, poruncă, ordin; însărcinare; Banat, primărie; Bucov., p*********ă), din germ. Kommando, înainte de pol. komenda (sec. XVIII); comenduială, s. f. (ordin), sec. XVIII; comenduire, s. f. (comandă); comandant (var. înv. comendant), s. m. (șef militar), din fr. commandant, și înainte din pol., rus. komendant, sec. XVII; comîndaș (var. comanduitor), s. m. (comandant, șef), sec. XVIII; comandor, s. m. (grad de ofițer în aviație și marină corespunzător gradului de colonel din armata terestră); comandament, s. n. (comandă, poruncă; ordin de executare), din fr. commandement; comandatură, s. f. (post de comandă, în organizarea germană de ocupație), din germ. Kommandatur; comandorie, s. f., din fr. commanderie; comandir, s. m. (înv., comandant), din rus. komandir. Cf. dubletul comînda. (Sursa: DER )
comandá vb., ind. prez. 1 sg. cománd, 3 sg. și pl. comándă (Sursa: Ortografic )
cománd, -á v. tr. (fr. commander, d. lat. commendare, pop. commandare. V. comînd, mandat). Daŭ ordin, poruncesc. Am putere, conduc: a comanda o armată. Dómin, predómin, ameninț: fortu comandă orașu. Com. Fac o comandă, poruncesc marfă: comand un pahar de ceaĭ. (Sursa: Scriban )
