COERCÍȚIE s. f. (Livr.) Măsură de constrângere aplicată cuiva pentru a-l face să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition. (Sursa: DEX '98 )
COERCÍȚIEf. jur. Măsură de constrângere asupra unei persoane pentru a o sili să-și facă datoria sau să îndeplinească prescripțiile autorităților. [G.-D. coerciției; Sil. -ci-ți-e] /<fr. coercition (Sursa: NODEX )
COERCÍȚIEs.f. Constrângere (mai ales în vederea supunerii față de legi). [Gen. -iei, var. coercițiune s.f. / cf. fr. coercition, lat. coercitio < coercere – a constrânge]. (Sursa: DN )
COERCÍȚIEs. f. constrângere (mai ales pentru a impune respectarea obligațiilor legale). (< fr. coercition, lat. coercitio) (Sursa: MDN )
COERCÍȚIE s. (JUR.) constrângere. (Sursa: Sinonime )
coercíție s. f. (sil. -ți-e), art. coercíția (sil. -ți-a), g.-d. coercíții, art. coercíției (Sursa: Ortografic )
COERCÍȚIE (‹ fr., lat.) s. f. Constrîngere; relație în cadrul căreia o persoană, un grup sau o instituție, folosind diferența de putere, își impune ideile și voința altei persoane sau colectivități. ♦ (Dr.) Măsură de constrîngere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. ◊ C. constă din aplicarea unei pedepse privative de libertate, amendă sau lipsirea de unele drepturi. (Sursa: DE )
