CÓDEX ~urin. înv. v. CODICE. /<lat. codex (Sursa: NODEX )
CÓDEX (‹ lat.) s. n. 1. Cea mai veche formă de carte, în Roma și Grecia antică, compusă din tăblițe de lemn cerate, legate la cotor cu curele. Mai tîrziu, tăblițele de lemn au fost înlocuite cu foi de pergament. 2. Denumirea unor culegeri miscelanee de manuscrise medievale, cu conținut religios și profan. 3. Denumire dată unor culegeri de legi din evul mediu; codice (1). 4. Nume dat unor culegeri de documente din evul mediu (ex.: c. Carolinus). ◊ C. argenteus = c. manuscris din sec. 6, care cuprinde traducerea evangheliilor făcută în limba gotică de Wulfila, în sec. 4. Literele sînt scrise cu argint pe pergament purpuriu. ◊ C. aureus = tip de manuscris de mare valoare din sec. 8-9, ale cărui litere sînt scrise cu aur, iar miniaturile sînt desenate pe fond de aur. Un c.a. din sec. 9 (fragment de evanghelii) se găsește la biblioteca Battyáneum din Alba Iulia. (Sursa: DE )
CODEX NEAGOEANUS, culegere manuscrisă de texte populare, traduse în românește în a doua jumătate a sec. 16. Copiat în 1620 de către popa Ioan Românul (Vlahul) din Sînpetru (Hunedoara). Cuprinde: „Alexandria”, „Floarea darurilor” și „Rojdanicul”. (Sursa: DE )
CODEX SINAITICUS, cea mai veche versiune manuscrisă cunoscută a Bibliei, scrisă cu litere grecești unciale. Descoperit de o expediție americană, în 1950, la biblioteca mănăstirii ortodoxe Sf. Ecaterina, de la Muntele Sinai. (Sursa: DE )
CODEX STURDZANUS, manuscris miscelaneu de texte parabiblice (legende apocrife, hagiografice și apocaliptice etc.) din sec. 16; copiat între 1580 și 1619 de către popa Grigorie din Măhaci. Monument de limbă veche românească, publicat și studiat de B.P. Hadeu în „Cuvinte din bătrîni”. (Sursa: DE )
