COABITÁRE,coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita. [Pr.: co-a-] – V. coabita. (Sursa: DEX '98 )
COABITÁREs.f. Faptul de a coabita; conviețuire; coabitație. [< coabita]. (Sursa: DN )
COABITÁRE s. (JUR.) coabitație, conviețuire, trai. (~ lor a durat până la sfârșitul vieții.) (Sursa: Sinonime )
coabitáre s. f. (sil. co-a-), g.-d. art. coabitării; pl. coabitări (Sursa: Ortografic )
COABITÁ,coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: -co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare. (Sursa: DEX '98 )
A COABITÁ ~ézintranz. A locui împreună; a conviețui; a conlocui. [Sil. co-a-] /<lat. cohabitare, fr. cohabiter (Sursa: NODEX )
COABITÁvb. I. intr. (Despre un bărbat și o femeie) A locui împreună, în aceeași casă; a conviețui. [Pron. co-a-, p.i. -tez, coabít. / cf. lat. cohabitare, fr. cohabiter]. (Sursa: DN )
COABITÁvt. intr. 1. a conviețui. 2. (despre specii diferite) a popula același habitat. (< fr. cohabiter, lat. cohabitare) (Sursa: MDN )
COABITÁ vb. (JUR.) a conviețui, a trăi, a viețui. (Au ~ doi ani ca soț și soție.) (Sursa: Sinonime )
coabitá vb. (sil. co-a-), ind. prez. 1 sg. coabitéz, 3 sg. și pl. coabiteáză (Sursa: Ortografic )
coabitațiúne f. (lat. cohabitátio, -ónis). Acțiunea de a coabita. – Și cohab- și -áție și -áre. (Sursa: Scriban )
coabitéz (oa 2 silabe), v. intr. (lat. cohábito, -áre). Locuĭesc împreună, maĭ ales vorbind de soț și soție. (Sursa: Scriban )
