CITADÍN, -Ă, citadini, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj. Orășenesc. 2. S. m. și f. Orășean. – Din fr. citadin, it. cittadino. (Sursa: DEX '98 )
CITADÍN, -Ă adj. De oraș, al orașului, orășenesc. // s.m. și f. Locuitor al unui oraș; orășean. [< it. cittadino]. (Sursa: DN )
CITADÍN, -Ă I. adj. de oraș, orășenesc. II. s. m. f. locuitor al unui oraș; orășean. (< fr. citadin, it. cittadino) (Sursa: MDN )
CITADÍN adj. v. orășenesc, urban. (Sursa: Sinonime )
CITADÍN s. v. orășean, târgoveț. (Sursa: Sinonime )
citadín adj. m., s. m., pl. citadíni; f. sg. citadínă, pl. citadíne (Sursa: Ortografic )
CITADÍN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. livr. Locuitor al unui oraș; orășean. /<fr. citadin, it. cittadino (Sursa: NODEX )
CITADÍN2 ~ă (~i, ~e) livr. Care ține de oraș; propriu orașului; orășenesc; urban. Construcții ~e. /<fr. citadin, it. cittadino (Sursa: NODEX )
| citadin adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | citadin | citadinul | citadină | citadina |
| plural | citadini | citadinii | citadine | citadinele |
| genitiv-dativ | singular | citadin | citadinului | citadine | citadinei |
| plural | citadini | citadinilor | citadine | citadinelor |
| vocativ | singular | citadinule | citadino |
| plural | citadinilor | citadinelor |
