CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu. (Sursa: DEX '98 )
ciripíu adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi (Sursa: Ortografic )
| ciripiu adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | ciripiu | ciripiul | ciripie | ciripia |
| plural | ciripii | ciripiii | ciripii | ciripiile |
| genitiv-dativ | singular | ciripiu | ciripiului | ciripii | ciripiei |
| plural | ciripii | ciripiilor | ciripii | ciripiilor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
