cíngă,cíngi, s.f. (reg.) 1. chingă, cingătoare, brâu; brâneț simplu, scurt și lat, cu care încing fetele și femeile. 2. chingă cu care se strânge șaua pe cal. 3. stinghie (bucată de lemn lungă și îngustă). (Sursa: DAR )
cínge (-ng, -ns), vb. 1. A încinge, a înfășura. 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. < Lat. cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cenyir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvânt înv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. incĩngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi și compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbânta”. – Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fâșie, brâu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brâu); încinsătură, s. f. (înv., brâu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie compunere a rom. – [1932] (Sursa: DER )
cínge (-ng, -ns), vb. – 1. A încinge, a înfășura. – 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. Lat. cĭngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cengir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt inv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. ῑncĭngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta.” Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie o compunere rom. (Sursa: DER )
