CHIȚĂÍT s. n. Faptul de a chițăi; sunet ascuțit specific pe care îl scoate șoarecele. [Var.: chițcăit s. n.] – V. chițăi. (Sursa: DEX '98 )
chițăít s. n. (Sursa: Ortografic )
CHIȚĂÍ, pers. 3 chíțăie, vb. IV. Intranz. (Despre șoareci) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei. [Var.: chițăi vb. IV] – Chiț + suf. -ăi. (Sursa: DEX '98 )
A CHIȚĂÍ pers. 3 chíțăieintranz. (despre șoareci, șobolani etc.) A scoate sunete stridente și repetate, caracteristice speciei. /chiț + suf. ~ăi (Sursa: NODEX )
chițăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chíțăie, imperf. 3 sg. chițăiá (Sursa: Ortografic )
chíțăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. chiț-chiț cum fac șoariciĭ [!]). Se zice despre guzganĭ și șoaricĭ cînd țipă. – Și chíțcăĭ și chíțcuĭ. (Sursa: Scriban )
