CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor, arțăgos. – Ceartă + suf. -ăreț. (Sursa: DEX '98 )
CERTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, certăreți, -e, adj. Căruia îi place cearta, care caută ceartă; gâlcevitor. – Din certa + suf. -ăreț. (Sursa: DLRM )
CERTĂRÉȚ adj., s. arțăgos, gâlcevitor, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țâfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rânzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gâlcevos, potcaș, scandalos, sfădăioș, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. și Bucov.) cârciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros. (Om ~.) (Sursa: Sinonime )
certăréț adj. m., pl. certăréți; f. sg. certăreáță, pl. certăréțe (Sursa: Ortografic )
CERTĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) și substantival Care caută ceartă; căruia îi place cearta; gâlcevitor; arțăgos; scandalagiu; buclucaș. /ceartă + suf. ~ăreț (Sursa: NODEX )
| certăreț adjectiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | certăreț | certărețul | certăreață | certăreața |
| plural | certăreți | certăreții | certărețe | certărețele |
| genitiv-dativ | singular | certăreț | certărețului | certărețe | certăreței |
| plural | certăreți | certăreților | certărețe | certărețelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
