CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie, pretenție; exigență. – Din cere + suf. -ință. (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

CERÍNȚĂ s. 1. exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~ele epocii noastre.) 2. cerere, deziderat, dorință, exigență, (înv.) postulat. (O ~ îndreptățită.) 3. necesitate, nevoie, solicitare, trebuință. (Ține seama de ~ele pieței.) (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

cerínță s. f., g.-d. art. cerínței; pl. cerínțe (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

cerínță f., pl. e și (nord) ĭ. Exigență, ceĭa ce se cere, ceĭa ce trebuĭe să facĭ: principala cerință a soldatuluĭ e să fie disciplinat. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

CERÍNȚĂ ~e f. 1) Fapt care este indispensabil pentru satisfacerea unor necesități curente. ~ de bază. 2) Sarcină care trebuie îndeplinită neapărat; exigență. ~a epocii noastre. ~ele oamenilor. /a cere + suf. ~ința (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard