(A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalți; (a fi) cu rost, așezat, cu o viață chibzuită
(De-a) baba-oarba = joc în care un copil legat la ochi încearcă să-i prindă pe ceilalți
A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie
A (o) mai rări cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activități, a o lăsa mai domol
A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei)
A avea limba ascuțită = a avea obiceiul să critice (cu răutate)
A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent
A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure
A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit
A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute numai de cei mari, de conducători
A fi) învechit în rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) înrăit
A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți
A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături
A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva)
A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe
A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăți și mai mult situația (dintre doi adversari); a întărâta, a ațâța pe cei care se ceartă
A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; a se prosterna, a se umili
A trage (sau a călca) mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși
A trage a mare = a-și da ifose; a căuta să ajungă pe cei sus-puși
A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la ei
A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface că nu observă ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în construcții negative) a dormi; d) a muri
A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva
A-i intra (cuiva ceva) în sânge = a deveni un obicei, un act reflex, o necesitate
A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic
Cei de-acasă = rudele apropiate, familia; conaționalii
Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina
De-a ascunsul sau de-a (v-ați) ascunselea = numele unui joc de copii, în care toți jucătorii se ascund, afară de unul, care îi caută pe ceilalți
La moșii cei verzi = niciodată, la paștile cailor
Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului
Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său
Pe cât te prinzi? = pe ce pui pariu? 2) (Adesea cu valoare de ) Tot ce, toate care; (la ) cei care
de-a șupa = numele unui joc, în care unul dintre jucători trebuie să suporte loviturile date de ceilalți cu un ștergar, până când reușește să-l rețină
ceí,ceiésc, vb. IV (reg.) a ține la dreapta. (Sursa: DAR )
1) ceĭ, V. cel. (Sursa: Scriban )
2) ceĭ, V. cer,a cere. (Sursa: Scriban )
CEL, CEA,cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare.2. (Precedă un numeral ordinal sau c******l) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac.3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult =a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin =a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat.III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = d****l. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2.Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică). (Sursa: DEX '98 )
CEL1 cea (cei, céle)pron. dem. pop. v. ACEL. ◊ Cel ce persoana sau obiectul care. Toate cele (sau celea) tot ce e necesar. Cel de sus Dumnezeu. Cel cu coarne d****l. /Din acel, aceea (Sursa: NODEX )
CEL2 cea (cei, céle)art. 1) (leagă un substantiv de determinativul lui )Băiatul cel frumos. Ștefan cel Mare. 2) (realizează substantivarea adjectivelor) Cel harnic este apreciat. Cei trei au plecat. 3) (servește la formarea superlativului relativ) Cel mai isteț. ◊ Cel puțin minimum; măcar; barem. Cel mult a) maximum; b) în cel mai bun caz. Cel din urmă ultimul. În cele din urmă în sfârșit; în fine. (Toate) cele bune formulă de salut, rostită la despărțire. /Din acel, aceea (Sursa: NODEX )
CEL2, CEA,cei, cele, adj. dem., art. adj. I. Adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor). 1. (Când urmează după substantiv are forma cela, ceea) Acela, aceea. Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi (CREANGĂ). ♦ (Cu valoare emfatică, înaintea substantivului) Ia deci în brațe cea ploscă burduhoasă (NEGRUZZI). 2. (Reg., înaintea substantivului, de obicei în forma cela, ceea) Celălalt. Și sălta din val în val Pân' sosea la cela mal (ALECSANDRI). ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care urmează după un substantiv articulat) Fruntea ta cea albineață Umple-mi sânul de dulceață (JARNIK-BÎRSEANU). ◊ (În formarea numelor unor domnitori) Ștefan cel Mare.2. (Precedă un numeral ordinal) Cel de-al treilea copac.3. (La pl., determină numerale c*******e) Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete (ISPIRESCU). 4. (Urmat de „mai”, formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În expr.) Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem. Cel puțin = măcar, barem. Cel din (sau de pe) urmă = ultimul. În cele din (sau de pe) urmă = în sfârșit. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor – Var. (I) céla, céea (gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) adj. dem.] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică). (Sursa: DLRM )
cel1 (pop.) adj. pr. antepus m. (cel om), g.-d. art. célui, pl. cei; f. cea, g.-d. art. célei, pl. céle; g.-d., pl. m. și f. célor (Sursa: DOOM 2 )
cel2 art. m. (omul cel bun), g.-d. art. célui (omului celui bun, dar: lui Ioan Vodă cel Cumplit), pl. cei (toți cei trei copii); f. cea, g.-d. célei, pl. céle; g.-d. pl. m. și f. célor (Sursa: DOOM 2 )
cel3 pr. m. (cel de colo), g.-d. art. célui, pl. cei; f. cea, g.-d. célei, pl. céle; g.-d. pl. m. și f. célor (Sursa: DOOM 2 )
CEL adj., pron. 1. adj. acel. 2. adj., pron. (pop.) ăl. (~ mai mare.) (Sursa: Sinonime )
CEL DIN BÁLTĂ s. v. aghiuță, demon, diavol, d**c, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor. (Sursa: Sinonime )
CELE ZECE PORÚNCI s. (BIS.) decalogul (art.). (Sursa: Sinonime )
MICHIDUȚĂ CEL BĂTRÂN s. v. lucifer, satana, scaraoțchi, tartor. (Sursa: Sinonime )
cel art. adj., pron. dem. – 1. Acela (indică persoane și obiecte depărtate). – 2. Acela (indică, dintre două obiecte, pe cel mai îndepărtat). – 3. Servește pentru a pune în evidență, în cazul obiectelor cunoscute: doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe (Alecsandri); ce-ați mai auzit prin cele lume? (Pop Reteganul). – 4. Înainte de un adj.calificativ, evită repetiția antecedentului; care din toate acele vorbe este cea adevărată (Creangă). – 5. Acela (în corelație cu ce). – 6. (Art. def.) Stabilește o corelație între s. și atributul său (la început, pentru a distinge s. astfel determinat de alte obiecte identice sau asemănătoare): părintele vostru cela din ceriu (Vaarlam); toți boierii cei mari și cei mici (Ispirescu), (astăzi această nuanță s-a pierdut). – 7. (Art. def.) Stabilește o corelație între un s. și un num. ordinal: un punct se mișcă, cel întîi și singur (Eminescu). – 8. (Art. def.) Formează superlativul relativ, prin adăugarea sa la comparativ. – 9. Împreună cu adj., formează construcții cu valoare de s.: cel de jos cu cel călare anevoie se învoiesc (I. Golescu). – Cele sfinte. – Cel de sus. – Cel pierit (s*****s). Formă atonă redusă de la acel. Decl. ca acel. – Compară celalalt, adj. și pron. dem. (al doilea; pl. ceilalți), formă care prezintă numeroase var., datorită posibilității de a se uni cele două forme, cel și cela, cu alte două forme, alt și alalt, aceasta din urmă cu var. ălalt, alant și ălant. Forme de bază: celalalt (f. cealaltă), gen. celuilalt (f. celeilalte), pl. ceilalți (f. celelalte); gen. celorlalți (f. celorlalte). Le corespund mr. alantu, anantu, megl. lalt, (la)lant. Pușcariu 54 se gîndește la o der. directă din lat. *illum illum alter; este însă probabil ca această compunere să fie rom. (Sursa: DER )
cel adj. m. (antepus), art. m., g.-d. célui, pl. cei; f. sg. ceá, g.-d. célei, pl. céle; g.-d. m. și f. célor (Sursa: Ortografic )
cel ce pr. m., g.-d. célui ce, pl. cei ce; f. sg. ceea ce, g.-d. célei ce, pl. céle ce; g.-d. m. și f. célor ce (Sursa: Ortografic )
Prâslea-cel-Voiníc s. pr. m. (Sursa: Ortografic )
cel, cea pron. și art., pl. ceĭ, cele;céla, ceĭa, pl. ceĭa, celea (d. acel). Est. Arată persoana saŭ lucru depărtat, în opoz. cu acesta:omu cel(cela sau acela) care trece, cel (saŭ acel) om care trece, omu cela (omu acela e numaĭ în limba scrisă), omu cel bun (saŭ omu bun), cel înțelept (saŭ înțeleptu), Ștefan cel Mare (saŭ Ștefan Marele, ca Mihaĭ Viteazu îld. Mihaĭ cel Viteaz). În unire cu ce, se zice ceĭa ce (fals scris cea ce): porcu adună cocenĭ, ceĭa ce arată că vine ĭarna. V. ăl. (Sursa: Scriban )
CEI, José Miguel (n. 1918), biolog argentinian. Prof. la Univ. Tucumán și Cuya (Chile). Cercetări asupra ciclului s****l la amfibieni, involuția vederii la batracienii neotropicali. A descoperit bipolaritatea fiziologică a ritmurilor interne la anure. (Sursa: DE )
CONSTANTIN CEL MARE (Flavius Valerius Constantinus), împărat roman (306-337). Înfrîngînd pe Maxențiu (312) și pe Liciniu (324) a devenit suveran al întregului Imp. Roman. A desăvîrșit reformele politice, militare și sociale inițiate de Dioclețian, perfecționînd sistemul dominatului; a facilitat consolidarea creștinismului ca religie de stat (edictul de toleranță de la Milano, și convocarea primului conciliu ecumenic de la Niceea, 325). A întărit Limesul dunărean și a mutat cap. imp. la Constantinopol (330), oraș fundat de el. (Sursa: DE )
IOAN VODĂ CEL VITEAZ, domn al Moldovei (1572-1574). A dus o politică de întărire a autorității domnești, lovind în interesele marii boierimi (care l-a numit „Cel Cumplit”) și de eliberare a țării de sub dominația otomană. Refuzând să plătească Porții un bir sporit, în apr. 1574 a început războiul antiotoman, înfrângând, la Jiliște (apr. 1574) o armată turco-munteană. A pătruns apoi în Țara Românească, înscăunându-l pe Vintilă-Vodă, dar, trădat de o parte a boierimii, a fost înfrânt la Iezeru Cahulului și la Roșcani (iun. 1574), fiind ucis de turci în chinuri groaznice. A dezvoltat comerțul, a bătut monedă proprie, a întărit armata. (Sursa: DE )
LACUL CELOR PATRU CANTOANE (WIERWALDSTÅTTER SEE [fi:rvaltʃtetr zee], germ LUZERN, fr. LUCERNE), lac în partea central-nordică a Elveției, situat între cantoanele Lucerna, Schwyz, Uri, Nidwalden, la poalele Alpilor, la 434 m alt.; 114 km2; lungime: 38 km; lățime max.: 4 km; ad. max.: 214 m. Traversat de râul Reuss (afl. dr. al râului Aare). Important obiectiv turistic. Pe malurile sale se găsesc mai multe stațiuni climaterice (Luzern, Cham, Zug, Brunnen, Sisikon, Buochs, Stansstad). (Sursa: DE )
RADU CEL FRUMOS, domn al Țării Românești (1462-1473, 1473-1474, sept.-oct. 1474, 1474-1475). Fiul mezin al lui Vlad D****l. A obținut domnia cu ajutorul turcilor, înlăturându-l pe Vlad Țepeș, fratele său. Înfrânt de Ștefan cel Mare la Soci (1471) și, mai târziu, la pârâul Vodna (1473). Fiica sa, Maria Voichița, a fost una dintre soțiile lui Ștefan cel Mare. L-a urmat în scaunul domnesc Basarab Laiotă cel Bătrân. (Sursa: DE )
RADU CEL MARE, domn al Țării Românești (1495-1508). Fiul lui Vlad Călugărul, care și l-a asociat la domnie în 1492. Bucurându-se de concursul familiei boierilor Craiovești, cu care se înrudea și pentru care a creat instituția marii bănii, a luat unele mărusi privind centralizarea statului. Supus față de Poartă. S-a aflat în bune relații de vecinătate cu regele Ungariei și cu regele Poloniei. A acordat o mare atenție vieții culturale (a înființat o tipografie și l-a adus în țară pe ieromonahul Macarie, care a tipărit cele trei cărți de cult – „Liturghierul”, 1508, „Octoihul”, 1510 și „Evangheliarul”, 1512, primele tipărituri apărute pe teritoriul românesc) și religioase, pentru reorganizarea căreia l-a adus în Țara Românească pe Nifon. Prin grija sa a fost construită în mare parte biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii Dealu (1499-1501), terminată de fratele său, Vlad cel Tânăr în perioada 1510-1512, precum și biserica de la Lopușnia (Lopușnja, Serbia, 1501). După moartea sa, scaunul domnesc a fost dobândit, cu ajutor turcesc, de Mihnea cel Rău, fiul nelegitim al lui Vlad Țepeș. (Sursa: DE )
