(A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alături de cineva; (a fi) pe aceeași treaptă, la același nivel
A fi egal = a avea același număr de puncte
A fi la același diapazon cu cineva = a fi în aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva
A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna
A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva
A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite
A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi
Celălalt (sau alt) tărâm = regiune îndepărtată (subpământeană), dincolo de lumea reală, populată de ființe mitice
Cu aceeași măsură = în același fel
Cu duiumul = în mare număr sau cantitate; unul după celălalt
Frate bun (sau adevărat, drept sau, , dulce) = fiecare dintre frații născuți din același tată și din aceeași mamă în raport unii cu alții
Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun
Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt
Pe același calapod = la fel
Pe același calapod = la fel, asemănător, identic
Pe acolo = cam în locul acela
Tot atât = același lucru, tot una, egal; indiferent
Tot așa (sau astfel, atâta, același) = întocmai, exact așa (sau atâta, același)
nu-i tei-belei, ci-i belei-tei = e tot una, e același lucru, e tot un drac
În același timp = simultan; de asemenea
În cor = (toți) deodată, în același timp, împreună
În serie = (produs, fabricat) în număr mare, după același tip
În serie = în multe exemplare după același tip, în număr mare
CÉLA, CÉEA,ceia, celea. pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) Din acela, aceea (cu afereza lui a). (Sursa: DEX '98 )
CÉLA céea (cei, célea)pron. dem. pop. v. ACEL. ◊ Vorba ceea după cum se spune (în asemenea cazuri). Pe ceea lume în lumea, care se crede că ar exista după moarte. /Din acel, aceea (Sursa: NODEX )
CÉLA1, CÉEA adj. dem. v. cel2. (Sursa: DLRM )
CÉLA2, CÉEA,ceia, celea, pron. dem. (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; și în forma de m. sg. cel și de f. pl. cele) 1. Acela. Tu ai dreptate; cela aiurează (ISPIRESCU). ◊ Expr. Ceea (sau cele) ce = lucrul (sau lucrurile) care. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea... ba ceea... = ba una... ba alta... 2. (În forma cel, cea, dă valoare substantivală cuvântului pe care-l determină) În țara orbilor, cel c-un ochi e împărat (NEGRUZZI). ◊ Expr. Cel de sus = dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = d****l. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora – Var.: cel, cea (gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor) pron. dem.] (Sursa: DLRM )
CÉLA pron. acela. (Sursa: Sinonime )
céla pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. céluia, pl. céia; f. sg. céea, g.-d. céleia, pl. célea; g.-d. m. și f. célora (Sursa: Ortografic )
cel, cea pron. și art., pl. ceĭ, cele;céla, ceĭa, pl. ceĭa, celea (d. acel). Est. Arată persoana saŭ lucru depărtat, în opoz. cu acesta:omu cel(cela sau acela) care trece, cel (saŭ acel) om care trece, omu cela (omu acela e numaĭ în limba scrisă), omu cel bun (saŭ omu bun), cel înțelept (saŭ înțeleptu), Ștefan cel Mare (saŭ Ștefan Marele, ca Mihaĭ Viteazu îld. Mihaĭ cel Viteaz). În unire cu ce, se zice ceĭa ce (fals scris cea ce): porcu adună cocenĭ, ceĭa ce arată că vine ĭarna. V. ăl. (Sursa: Scriban )
CELA [séla], Camilo José (pseud. lui Camilo José Cela Trulock) (1916-2002), scriitor spaniol. Romane realiste înfățișînd caractere violente („Familia lui Pascual Diarte”, „Stupul”) sau în tradiție picarescă („Noul Lazarillo”). Se inspiră din noul roman francez („San Camillo 36”), apoi se consacră căutărilor formale („Dicționar secret”). Premiul Nobel (1989). (Sursa: DE )