A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină
A căuta cuiva ceartă (sau pricină) cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț
A fi cu capsa pusă = a fi gata de ceartă, pus pe ceartă, nervos
A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva
A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa
A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se încaiere; a media într-un conflict
A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune; b) a căuta ceartă, a face gură; a se lua la harță, la bătaie
A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă
A se pune în pizmă cu cineva = a ajunge la ceartă cu cineva
A se pune în poară (cu cineva) = a se contrazice cu cineva, a se împotrivi cuiva, a se lua la ceartă
A semăna neghină = a produce discordie, ceartă
A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie
A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăți și mai mult situația (dintre doi adversari); a întărâta, a ațâța pe cei care se ceartă
A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă
Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală
Gâra-mâra = sâcâială; ceartă
Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă
Sămânță de vorbă = prilej, ocazie, subiect de discuție, de ceartă
Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă; ceartă
CEÁRTĂ,certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
CERTÁ,cert, vb. I. 1. Refl. recipr. A se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere; a se gâlcevi, a se ciorovăi, a se ciondăni. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra. ◊ Expr. A fi certat cu morala = a se abate sistematic de la principiile de etică; a fi imoral. A fi certat cu justiția = a nesocoti legile în mod sistematic. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv.) A pedepsi. – Lat. certare. (Sursa: DEX '98 )
A CERTÁ certtranz. 1) A trata cu vorbe de ocară; a batjocori; a ocărî. 2) (persoane) A face să se certe; a sfădi. /<lat. certare (Sursa: NODEX )
A SE CERTÁ mă certintranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se gâlcevi. 2) A rupe relațiile de prietenie; a se sfădi. ◊ A fi certat cu morala a se abate în mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare (Sursa: NODEX )
CEÁRTĂ cérturif. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ◊ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreț. 2) Situație care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa (Sursa: NODEX )
CEÁRTĂ,certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa. (Sursa: DLRM )
CERTÁ,cert, vb. I. 1. Refl. A se lua la ceartă, a discuta cu glasul ridicat, cu aprindere; a se sfădi, a se gâlcevi. ♦ A rupe relațiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva. 2. Tranz. A mustra, a dojeni. 3. Tranz. (Înv. și arh.) A pedepsi. – Lat. certare. (Sursa: DLRM )
CEÁRTĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.)3. admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.) (Sursa: Sinonime )
CEÁRTĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancțiune, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie. (Sursa: Sinonime )
CERTÁ vb. 1. a se învrăjbi, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.)2. a admonesta, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) (Sursa: Sinonime )
CERTÁ vb. v. bate, condamna, instrui, învăța, osândi, pedepsi. (Sursa: Sinonime )
A certa ≠ a lăuda (Sursa: Antonime )
A se certa ≠ a se împăca (Sursa: Antonime )
certá (certát, certát), vb. – 1. (Refl.) A se lua la ceartă, a se ciorovăi. – 2. (Refl.) A se dușmăni, a se învrăjbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învăța minte. – Mr. nțertare, megl. (an)țertu, istr. certu. Lat. certāre „a certa” (Pușcariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. ceartă, s. f. (ceartă, conflict, încăierare; mustrare; pedeapsă), deverbal; certăreț, adj. (gîlcevitor, arțăgos); certător, adj. (care ceartă, mustrător); certaș, s. m. (certăreț, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Ceartă ar putea fi o formație anterioară rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636). (Sursa: DER )
ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi (Sursa: Ortografic )
certá vb., ind. prez. 1 sg. cert, 3 sg. și pl. ceártă (Sursa: Ortografic )
ceártă f., pl. certe (d. a te certa). Discusiune [!] pe ton supărat, sfadă, gîlceavă. (Sursa: Scriban )
2) cert, a -á v. tr. (lat. certare, a lupta, d. cérnere, a cerne, a distinge. V. con-cert, crimă, cĭur). Mustru, fac observațiune p. o greșală. Vechĭ. Pedepsesc: a certa cu moarte. V. refl. Discut violent cu cineva. Rup relațiunile personale cu cineva: s´aŭ certat de mult și certațĭ aŭ rămas pînă azĭ. (Sursa: Scriban )
CERTA AMITTIMUS, DUM INCERTA PETIMIUS (lat.) le pierdem pe cele sigure urmărind lucruri nesigure – Plaut, „Pseudolus”, 685. (Sursa: DE )
