CÁȚĂ1,cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța. (Sursa: DEX '98 )
CÁȚĂ2,cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. cața. (Sursa: DEX '98 )
CÁȚĂ1,cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Postverbal al lui [a]căța. (Sursa: DLRM )
CÁȚĂ2,cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Din cața. (Sursa: DLRM )
cáță (băț, persoană rea) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe (Sursa: Ortografic )
cáță f., pl. e (subst. verbal d. lat. captiare, format din captio, prindere, de unde și it. caccia, fr. chasse, sp. caza, pg. caça. V. cățuĭe, acăț, cațăr, captez). Bîtă lungă cĭobănească cu capătu´ncovoĭat de prins oile. Furcă cu dințĭ încovoĭați de amestecat borhotu cu șișca (Bc.). Fig. Om care se tot ține după tine și de care nu poțĭ scăpa. Adv. A te ținea cață de cineva, a te ținea gîrbă, lipcă, scaĭ (ca să-țĭ dea ceva). (Sursa: Scriban )
CÁȚĂ1 ~ef. pop. Unealtă constând dintr-un băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăța (Sursa: NODEX )