CĂSĂTORÍE,căsătorii, s. f. Uniune legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii. ♦ Trai comun între soți, viață conjugală; căsnicie. – Căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător) + suf. -ie. (Sursa: DEX '98 )
CĂSĂTORÍE ~if. 1) Convenție încheiată printr-un act de stare civilă între un bărbat și o femeie, care și-au luat obligația să întemeieze o familie. A lua în ~. A da în ~. 2) Trai în comun al soților; căsnicie. [Art. căsătoria; G.-D. căsătoriei; Sil. -ri-e] /a (se) căsători + suf. ~ie (Sursa: NODEX )
CĂSĂTORÍE,căsătorii, s. f. Convenție încheiată (printr-un act de stare civilă) între un bărbat și o femeie care se hotărăsc să trăiască împreună și să întemeieze o familie. ♦ Trai comun între soți, viață conjugală. – Din căsător (înv.) + suf. -ie. (Sursa: DLRM )
CĂSĂTORÍE s. 1. (pop. și fam.) căpătuială, căpătuire. (~ cuiva la ofițerul stării civile.)2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.)3. partidă. (A făcut o ~ bună.)4. unire, (pop.) însoțire, luare. (După ~ lor ...)5. v. cununie. 6. v. însurătoare. 7. v. măritiș.8. v. căsnicie. (Sursa: Sinonime )
căsătoríe s. f., art. căsătoría, g.-d. art. căsătoríei; pl. căsătoríi, art. căsătoríile (Sursa: Ortografic )
căsătoríe f. (d. căsător). Unirea legitimă a bărbatuluĭ și a femeiĭ. Celebrarea nunțiĭ: a asista la o căsătorie. Unu din cele șapte sacramente. Ĭaŭ în căsătorie, mă însor orĭ mă mărit cu. Daŭ în căsătorie, daŭ de nevastă. (Sursa: Scriban )
