CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie cu cineva. – Din căsător (înv. „soț” < casă1 + suf. -ător). (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A CĂSĂTORÍ ~ésc tranz. A face să se căsătorească. /Din înv. căsător (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

A SE CĂSĂTORÍ mă ~ésc intranz. (despre bărbați sau femei) A se uni prin căsătorie cu o persoană de s*x opus. /Din înv. căsător (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

CĂSĂTORÍ, căsătoresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) uni prin căsătorie. – Din căsător (înv.). (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

CĂSĂTÓR s. v. bărbat, soț. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

CĂSĂTORÍ vb. 1. (pop. și fam.) a se căpătui, (reg.) a se toldui. (S-a căsătorit devreme.) 2. a se lega, a se uni, (pop.) a se însoți, a se lua. (Când s-au căsătorit?) 3. v. cununa. 4. v. însura. 5. v. mărita. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

A (se) căsători ≠ a (se) despărți, a divorța (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard

A se căsători ≠ a divorța, a se despărți (Sursa: Antonime ) Copy to clipboard

căsătorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căsătorésc, imperf. 3 sg. căsătoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. căsătoreáscă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

căsătór m. (adj. verbal d. căsez, așez la casa luĭ). Vechĭ. Cap de familie. Soț, bărbat. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

căsătorésc v. tr. (d. căsător). Unesc pin [!] căsătorie. V. refl. A te căsători cu cineva. V. însor, mărit. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard