CAROSÁRE s.f. Acțiunea de a carosa. [< carosa]. (Sursa: DN )
CAROSÁ vb. I. tr. A proiecta, a produce sau a monta o caroserie. [< fr. carrosser]. (Sursa: DN )
CAROSÁ vb. tr. a proiecta, a produce sau a monta o caroserie. (< fr. carrosser) (Sursa: MDN )
carosá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. caroseáză (Sursa: Ortografic )
| carosa verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) carosa | carosare | carosat | carosând | singular | plural |
| carosează | carosați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | carosez | (să) carosez | carosam | carosai | carosasem |
| a II-a (tu) | carosezi | (să) carosezi | carosai | carosași | carosaseși |
| a III-a (el, ea) | carosează | (să) caroseze | carosa | carosă | carosase |
| plural | I (noi) | carosăm | (să) carosăm | carosam | carosarăm | carosaserăm, carosasem* |
| a II-a (voi) | carosați | (să) carosați | carosați | carosarăți | carosaserăți, carosaseți* |
| a III-a (ei, ele) | carosează | (să) caroseze | carosau | carosară | carosaseră |
* Formă nerecomandată
| carosare substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | carosare | carosarea |
| plural | carosări | carosările |
| genitiv-dativ | singular | carosări | carosării |
| plural | carosări | carosărilor |
| vocativ | singular | carosare, carosareo |
| plural | carosărilor |
