Dex.Ro Mobile
CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător); punct înscris în acest fel. ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Din fr. carambole. (Sursa: DEX '98 )

CARAMBÓL s.n. 1. Bilă roșie (la jocul de biliard). ♦ Carambolaj. 2. (Fig.; fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. [Pl. -oluri, -oale. / < fr. carambole]. (Sursa: DN )

CARAMBÓL s. n. 1. bilă roșie, la biliard. 2. (fig.) încurcătură, ciocnire. (< fr. carambole) (Sursa: MDN )

CARAMBÓL, caramboluri, s. n. (La jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a celorlalte două bile (prin care se marchează un punct pentru jucător). ♦ Fig. (Fam.) Încurcătură, zăpăceală; ciocnire. – Fr. carambole. (Sursa: DLRM )

CARAMBÓL s. (rar) carambolaj. (~ la jocul de biliard.) (Sursa: Sinonime )

caramból s. n., pl. carambóluri (Sursa: Ortografic )

caramból n., pl. urĭ și oale (fr. carambole, d. sp. carambola). Izbitura celorlalte doŭă bile cu bila ta la biliard. Fig. Ciocnire (de trenurĭ ș. a.). (Sursa: Scriban )

CARAMBÓL ~uri n. 1) (la jocul de biliard) Atingere cu bila proprie a două bile străine. 2) fig. fam. Situație încurcată; neînțelegere; încurcătură; zăpăceală. /<fr. carambole (Sursa: NODEX )

Declinări/Conjugări
carambol (pl. caramboluri)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular carambol carambolul
plural caramboluri carambolurile
genitiv-dativ singular carambol carambolului
plural caramboluri carambolurilor
vocativ singular
plural

carambol (pl. caramboale)   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular carambol carambolul
plural caramboale caramboalele
genitiv-dativ singular carambol carambolului
plural caramboale caramboalelor
vocativ singular
plural