Dex.Ro Mobile
CARACÁTIȚĂ, caracatițe, s. f. Animal marin din încrengătura moluștelor, cu corpul rotund, în formă de sac și cu opt brațe puternice, prevăzute cu ventuze (Octopus vulgaris). ♦ Fig. Persoană lacomă, apucătoare, hrăpăreață. – Din rus. karakatița. (Sursa: DEX '98 )

CARACÁTIȚĂ, caracatițe, s. f. Animal marin din încrengătura moluștelor, cu corpul rotund și cu opt brațe puternice, prevăzute cu ventuze (Octopus vulgaris). ♦ Fig. Persoană lacomă, apucătoare, hrăpăreață. – Rus karakatica. (Sursa: DLRM )

caracátiță (caracátițe), s. f. – Moluscă marină (Octopus vulgaris). Rus. karakatica (Cihac, II, 79), cf. sb. krakatnica. (Sursa: DER )

caracátiță s. f., g.-d. art. caracátiței; pl. caracátițe (Sursa: Ortografic )

caracátiță, V. cracatiță. (Sursa: Scriban )

CARACÁTIȚĂ ~e f. 1) Moluscă marină, de talie mare, având corpul rotund și opt brațe puternice, prevăzute cu ventuze. 2) fig. Persoană lacomă și hrăpăreață. /<rus. karakatița (Sursa: NODEX )

crácatiță (Mold.) și caracátiță (Munt.) f., pl. e (sîrb. krakatnica, pol. krakacica, rus. karakática, adică „cu mulțĭ cracĭ”). O moluscă cefalopodă care se mănîncă. (Cele din comerciŭ, care se vînd uscate, îs de 40-50 cm. Dar există unele și de 2-3 metri). – În Mold. nord -íță și (infl. de rac) racatiță (Șez. 37, 42). V. ahtapod. (Sursa: Scriban )

Declinări/Conjugări
caracatiță   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular caracatiță caracatița
plural caracatițe caracatițele
genitiv-dativ singular caracatițe caracatiței
plural caracatițe caracatițelor
vocativ singular caracatiță, caracatițo
plural caracatițelor