CARABINIÉRĂ s.f. Carabină (2). [Pron. -ni-e-. / cf. germ. Karabinier(heken)]. (Sursa: DN )
CARABINIÉRĂ s. f. carabină (2). (< germ. Karabinier /haken/) (Sursa: MDN )
carabiniéră s. f., pl. carabiniére (Sursa: Ortografic )
| carabinieră substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | carabinieră | carabiniera |
| plural | carabiniere | carabinierele |
| genitiv-dativ | singular | carabiniere | carabinierei |
| plural | carabiniere | carabinierelor |
| vocativ | singular | carabinieră, carabiniero |
| plural | carabinierelor |
