A (-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc, a-și croi drum
A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite
A alege cărare = a despărți părul în două cu pieptenele
A așterne (pe cineva) la scară = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate
A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă
A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva
A da (sau a fi) de șugubină = a da (sau a se face) de rușine, a (se) face de râs, de ocară
A face caragațe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli
A face de măscară = a face de râs
A fi ca o sorcovă = a fi îmbrăcat caraghios, împopoțonat
A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva
A fi în pom = a se afla într-o situație dificilă, precară (din punct de vedere material)
A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile
A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor
A reduce la scară = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestor dimensiuni față de realitate
A se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură
A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru
A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim
A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței
A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra
A umbla pe două cărări = a umbla clătinându-se, a fi beat
A umbla pe șapte cărări = a fi beat
A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva
A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale
A-i ajunge (cuiva) cuțitul la os = a ajunge la capătul puterilor; a fi într-o situație dificilă, precară
A-i fi (sau a o duce) greu = a trăi în lipsuri materiale, a avea o situație materială precară
A-i scurta (cuiva) cărările = a omorî (pe cineva) 2) Linie obținută prin despărțirea în două a părului de pe cap
A-i tăia (sau a-i închide) cuiva cărarea (sau cărările) = a opri pe cineva să facă sau să continue un drum
A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol
A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie
A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea)
A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral
A-și îndrepta cărările (într-o direcție) = a apuca într-o direcție
Cu foc = cu înflăcărare, cu entuziasm, cu aprindere
Cu patos = a) în mod entuziast; pasionat, înflăcărat; b) în mod afectat, emfatic
Cu titlu de = Cu caracter de, ca...
La scară = într-un raport anumit și constant față de realitate
Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e și altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuție e comun și altora
Om de mascaradă = om de nimic; secătură
Om dintr-o bucată = om cu caracter integru
Pe scară întinsă = în proporții foarte mari
Pe toate cărările = în tot locul, pretutindeni, la tot pasul
Plin) de foc = înfocat, înflăcărat, aprins
Întrecere socialistă = mișcare cu caracter de masă specifică orânduirii socialiste
CĂRÁ,car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare. (Sursa: DEX '98 )
CẤRĂ s. f. (Pop.; în expr.) A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
A CĂRÁ cartranz. (obiecte sau ființe) A duce dintr-un loc în altul. ◊ ~ apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare (Sursa: NODEX )
A SE CĂRÁ mă carintranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se cărăbăni. /<lat. carrare (Sursa: NODEX )
CĂRÁ,car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a bate tare pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva. – Lat. *carrare(< carrum). (Sursa: DLRM )
CAR DE ASÁLT s. v. tanc. (Sursa: Sinonime )
CĂRÁ vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.)2. v. pleca. 3. v. fugi. (Sursa: Sinonime )
cărá (cár, át), vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruța. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația lat. nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuși v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu țig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s. n. (acțiunea de a căra, transport); cărător, s. m. (hamal); cărător, s. n. (coș, coșarcă); cărătură, s. f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu țig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuș, s. m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -uș; cărăușesc, adj. (propriu cărăușilor); cărăuși, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăușit); cărăușit, s. n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205). (Sursa: DER )
cărá vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. și pl. cáră; conj. prez. 3 sg. și pl. cáre (Sursa: Ortografic )
câră s. f., g.-d. art. cârii (Sursa: Ortografic )
3) car, a cărá v. tr. (d. car 2. De aci bg. karam, mîn, mișc). Duc, transport cu caru saŭ și cu alt-ceva, chear cu mînile: a căra lemne în spinare, cu spinarea. Ĭaŭ mult, cărăbănesc: lacomu cară în farfuria luĭ maĭ mult de cît poate mînca. A căra cuĭva la pumnĭ (Iron.), a-ĭ trage mulțĭ pumnĭ. A căra lemne în pădure, a face ceva zadarnic. V. refl. Iron. Mă duc, plec: la pomană se cară toțĭ caliciĭ. Cară-te de aicĭ, pleacă de aicĭ! (Sursa: Scriban )
cî́ră f., pl. ĭ (d. cîr, cîrîĭ). Vest. Cîrîĭală, cicăleală, mustrare, observațiunĭ: m´am săturat de cîra luĭ. (Sursa: Scriban )