CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, într-o ureche. 2. Beat, afumat. – Comp. țig. kand „ureche”. (Sursa: DLRM ) Copy to clipboard

CANDRÍU adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

CANDRÍU adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

candríu (candríe), adj. – 1. Cherchelit, amețit, cu chef. – 2. Extravagant, singular. Origine incertă. După Graur 133, din țig. kangeri „biserică”, datorită identificării ce se face de obicei în argou între „biserică” și „cîrciumă”, cf. biserică (Graur, BL, V, 223). (Sursa: DER ) Copy to clipboard

candríu adj. m., f. candríe; pl. m. și f. candríi (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard

candríŭ, -íe adj. (turc.?) Munt. Fam. Amețit, cherchelit, cam beat. Țicnit, cam nebun. V. igritiŭ. (Sursa: Scriban ) Copy to clipboard

CANDRÍU ~e (~i) rar 1) Care nu este în toate mințile; țicnit; smintit. 2) Care este amețit de băutură; cherchelit; afumat; aghesmuit. /cf. țig. kand (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard