CALÁRE,calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala. – V. cala. (Sursa: DEX '98 )
CALÁREs.f. Acțiunea de a (se) cala. [< cala]. (Sursa: DN )
CALÁ,calez, vb. I. Tranz. A imobiliza intenționat un organ sau o piesă de mașină înainte ca aceasta să intre în funcțiune. 2. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler. (Sursa: DEX '98 )
CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) călare =a) călărind, încălecat; din fuga calului, de pe cal; b)fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală; pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris, -em. (Sursa: DEX '98 )
A CALÁ ~éztranz. 1) (vehicule sau roțile lor) A imobiliza, cu ajutorul unei cale. 2) (piese mecanice) A pune în poziție fixă. /<fr. caler (Sursa: NODEX )
CĂLÁREadv. Încălecat pe cal, pe alt animal sau pe un obiect. A merge ~. /<lat. caballaris (Sursa: NODEX )
CÁLAs.f. Golf mic format prin înecarea ravenelor sau a văilor torențiale, dar mai ales a dolinelor. [< sp. cala]. (Sursa: DN )
CALÁvb. I. tr., refl.1. A potrivi; a (se) imobiliza (o piesă, un organ de mașină). 2. A așeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. [< fr. caler]. (Sursa: DN )
CALÁvb. tr. 1. a imobiliza o piesă, un organ de mașină înainte ca acesta să intre în funcțiune. 2. a așeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. (< fr. caler) (Sursa: MDN )
CALÁ,calez, vb. I. Tranz. A fixa un organ sau o piesă de mașină, după un model dat. – Fr. caler. (Sursa: DLRM )
CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De-a (sau de) călare = călărind; din fuga calului; fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A fi călare pe situație = a fi stăpân pe situație. [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris. (Sursa: DLRM )
CALÁ vb. (TOP., TEHN.) a orizontaliza. (~ un aparat topografic de vizare.) (Sursa: Sinonime )
CĂLÁRE s. v. cavalerist, călăreț. (Sursa: Sinonime )
căláre adj. – 1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situație. – 3. Cu piciorul în șa, neobosit, fără a avea stabilitate. – 4. (S. m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. Lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Pușcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puțin probabilă decît der. directă de la caballaris; forma înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la călare. Cf. cal, încăleca. Der. călăraș, s. m. (călăreț, persoană care călărește; sol, mesager); călărășie, s. f. (îndeletnicirea de călăreț); călărășime, s. f. (cavalerie); călăresc, adj. (propriu unui călăreț); călărește, adv. (călare); călăreț, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 și DAR încearcă să-l explice printr-un lat. *caballericius; călăreț, s. m. (persoană care călărește); călări, vb. (a merge călare); călărie, s. f. (acțiunea de a călări); călărime, s. f. (cavalerie); călărit, adj. (pe care se călărește; dominat, influențat); călărit, s. n. (călărie); încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din rom. provine tc. kalaraș „mesager”. (Sursa: DER )
calá vb., ind. prez. 1 sg. caléz, 3 sg. și pl. caleáză (Sursa: Ortografic )
cála s. f. (Sursa: Ortografic )
căláre adv., adj. m. și f.; pl. m. și f. călări (Sursa: Ortografic )
de-a căláre loc. adv. (Sursa: Ortografic )
căláre adj., pl. ắrĭ (d. călar). Pe cal, călăreț: bărbațĭ, femeĭ călărĭ. Adv. Pe cal: mergem călare. – Și de-a călare. (Sursa: Scriban )
