CĂINÍ vb. IV. v. căina. (Sursa: DEX '98 )
CĂINÍ vb. IV. v. căina. (Sursa: DLRM )
| căini verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) căini | căinire | căinit | căinind | singular | plural |
| căinește | căiniți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | căinesc | (să) căinesc | căineam | căinii | căinisem |
| a II-a (tu) | căinești | (să) căinești | căineai | căiniși | căiniseși |
| a III-a (el, ea) | căinește | (să) căinească | căinea | căini | căinise |
| plural | I (noi) | căinim | (să) căinim | căineam | căinirăm | căiniserăm, căinisem* |
| a II-a (voi) | căiniți | (să) căiniți | căineați | căinirăți | căiniserăți, căiniseți* |
| a III-a (ei, ele) | căinesc | (să) căinească | căineau | căiniră | căiniseră |
* Formă nerecomandată
