CĂÍ,căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Din sl. kajati sen. (Sursa: DEX '98 )
A SE CĂÍ mă ~iéscintranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a regreta. /<sl. kajati (Sursa: NODEX )
CĂÍ,căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaște că a greșit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Slav (v. sl. kajati sen). (Sursa: DLRM )
!căí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se căiéște, imperf. 3 sg. se căiá; conj. prez. 3 să se căiáscă (Sursa: DOOM 2 )
CĂÍ vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. și Mold.) a(-și) bănui, (prin Transilv.) a șăinăli, (înv.) a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se scârbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.)2. v. pocăi. (Sursa: Sinonime )
CĂÍ vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge. (Sursa: Sinonime )
IARBĂ-DE-PE-MARGINEA-CĂII s. v. timoftică. (Sursa: Sinonime )
căí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A căina, a compătimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i părea rău, a avea remușcări. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitență” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. căina și pocăi. Der. căială, s. f. (regret, remușcare); căință, s. f. (părere de rău); necăință, s. f. (lipsă de căință). (Sursa: DER )
căí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căiésc, imperf. 3 sg. căiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căiáscă (Sursa: Ortografic )
căésc, V. căĭesc. (Sursa: Scriban )
2) căĭésc (mă) v. refl. (vsl. kaĭati sen, a se căi. V. și pocăĭesc). Regret ceĭa ce am făcut eŭ: mă căĭesc de fapta mea, c´am făcut asta. (Sursa: Scriban )
