CĂCÁ,cac, vb. I. Intranz. (câteodată și tranz.) și refl. A d****a (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement)) (Sursa: DER )
căcá (cac, c***t), vb. – A d****a. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se folosește în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. c***t. Der. caca, adv., adj. (r***t, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; c******s, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s. m. (leneș; laș); căcălău, s. n. (belșug, cantitate mare, grămadă); c*****r, s. m. (latrinar); c*******e, s. f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s. f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a d****a); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s. f. (toane, nazuri); c*****r, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s. f. (closet); c******ă, s. f. (d****are); căcău, s. m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s. m. (c******s); cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s. f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a d****a” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza. (Sursa: DER )
cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin [!] c***t: geamurĭ c***te de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele. (Sursa: Scriban )
